Acasă Actualitate PSD Arad solicită parchetului să cerceteze neregulile de la SC TOP SA

PSD Arad solicită parchetului să cerceteze neregulile de la SC TOP SA

DISTRIBUIȚI

Social-democrații arădeni au solicitat parchetului să se sesizeze în cazul SC TOP SA, societate comercială unde acționar majoritar este chiar Consiliul Local Municipal. Directorul adjunct al SC TOP SA, Daniela Sabău, a acuzat dezinteresul intenţionat al conducerii societății faţă de modul de colectare a taxei forfetare, care a dus la scăderea constantă a încasărilor din această sursă de venit. Deşi a sesizat conducerea SC Tîrguri, Oboare şi Pieţe SA, nu s-a luat nici o măsură de cercetare şi remediere a situaţiei, însă a restricţionat total accesul directoarei adjuncte la orice informaţie, pentru a nu mai putea efectua analize comparative relevante, reale şi concrete. Ea a arătat că taxa forfetară reprezintă pentru societate o sursă foarte importantă de venituri, alături de chirii. Noul director general, Stelian Nistor, a anulat toate măsurile de verificare şi control existente care au fost luate ca urmare a constatărilor făcute la faţa locului, în pieţe, cu privire la procesul de taxare. Daniela Sabău a efectuat o serie de verificări, cu concluzii interesante. Fiecare taxator pe care l-a însoţit în procesul de taxare a încasat cu mai mult de 500 de lei faţă de încasările zilnice obişnuite. Diferenţele apar pe fiecare dintre zonele verificate: sector de zarzavat – Piaţa Mihai Viteazul, sector flori –  Piaţa Mihai Viteazul şi Piaţa Catedralei. Un calcul matematic simplu arată că, prin adunarea a 500 de lei pentru fiecare sector verificat, rezultă suma de 1.500 lei/zi. Luând în calcul doar 6 luni/an, ca fiind mai bune raportat la condiţiile meteorologice, deşi, în realitate, perioada efectiv bună e mai mare, rezultă o pierdere de 274.500 lei/an doar din aceste 3 sectoare verificate, fără a lua în considerare în calcul şi celelalte pieţe, Obor, Mioriţa, Soarelui, Vlaicu, Alfa, Grădişte, Fortuna, Sânicolau. În Piaţa Fortuna, diferenţa în plus a fost de aproximativ 200 lei în ziua verificată, iar în piaţa Obor nivelul sumei colectate a mai fost atins doar de două ori in anul 2011. Mai mult decât atât, în Piaţa Catedralei nivelul sumei încasate de taxator în prima zi de control nu a mai fost atins niciodată anterior verificării, însă, în mod „surprinzător”, acest nivel a mai fost atins, chiar depăşit, doar în data de 12.08.2011 când, din nou, Daniela Sabău a însoţit taxatorul în procesul de încasare a taxei forfetare. Plusul de venit înregistrat de societate în ultimul an se datorează, în principal, încheierii contractelor de închiriere pentru spaţiile comerciale noi din interiorul Halei din Piaţa Mihai Viteazul, unde preţul chiriei este foarte ridicat, respectiv de 2,5 lei/mp/zi fără TVA, faţă de 1,15 lei/mp/zi pentru spaţiile din exteriorul halei. Social-democrații arădeni cer Parchetului să cerceteze situația de la SC TOP SA, deoarece până acum acționarul majoritar, Consiliul Local Municipal nu a luat nici o măsură pentru redresarea situației. Când directoarea adjunctă a prezentat situația, primarul Gheorghe Falcă i-a recomandat să-și dea demisia. PSD Arad va solicita în cadrul Consiliului Local Municipal formarea unei comisii speciale de analiză şi verificare, pentru a analiza situaţia creată la SC TOP SA, potrivit articolului 54, aliniatul 7 din Legea Administraţiei Publice. „Este vorba despre o societate subordonată Consiliului Local. Am impresia că primarul Falcă se comportă de parcă este o societate în subordinea sa. Consilierii sunt cei care trebuie să acţioneze în interesul cetăţenilor, să verifice modul în care este condusă societatea şi mă refer aici atât la eficienţă cât şi la onestitate. Se impune o analiză serioasă, cu atât mai mult cu cât mandatul directorului SC TOP SA expiră la finalul acestui an” a declarat Laurențiu Hălmăgean, preşedintele organizaţiei municipale PSD Arad.

 

Comentarii

comentarii