Acasă Politica PSD îl vrea pe Dobra președinte al CJT, PPU-sl îl face „prefect”

PSD îl vrea pe Dobra președinte al CJT, PPU-sl îl face „prefect”

DISTRIBUIȚI

Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), filiala Timiș, își arată, printr-un comunicat de presă, susținerea față de… prefectul Călin Dobra. La începutul comunicatului, biroul de presă PPU-sl a nimerit funcția pentru care va candida Dobra – pe care o și ocupă -, de președinte al Consiliului Județean Timiș, prezentată, însă, mai simplu, „șefia”.

De menționat și că nici dacă ar vrea să fie prefect, pesedistul Călin Dobra nu ar avea șanse, din moment ce guvernul este liberal, iar președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a afirmat, nu demult, pe 28 iulie: „Tot felul de prostii… cică funcția de prefect e una apolitică, ce prostie mai mare ca asta poți inventa? Spui că reprezentantul guvernului în teritoriu – un guvern care e unul politic – e apolitic”. Astfel, considerăm că, cel puțin pentru moment, actualului prefect, Liliana Oneț, nu ar trebui să-i fie frică pentru funcția ei.

În același comunicat, PPU-sl își arată susținerea și față de proaspăt-anunțatul candidat al PSD pentru Primăria Timișoara, Voichița Lăzureanu, manager al Spitalului Victor Babeș până în urmă cu câteva luni. În cazul acesteia, umaniștii au mers la sigur cu titlul „dr.”. În același comunicat – lipsind și câteva virgule –, se arată că ar fi vorba despre o alianță electorală: „umaniștii timișeni, alături de doamna europarlamentar Maria Grapini, au decis să ratifice această alianță cu Partidul Social Democrat, filiala Timiș”.

Comentarii

comentarii