Acasă Actualitate PSD nu se gândește acum la o colaborare cu USR sau un...

PSD nu se gândește acum la o colaborare cu USR sau un post de viceprimar la Timișoara. Deocamdată e partener stabil în relația cu PNL

DISTRIBUIȚI

Mergem înainte cu parteneriatul cu PNL, este prima opțiune atunci când se discută de ce se întâmplă la nivel electoral, post-alegeri, spune Alfred Simonis. Liderul PSD Timiș evită, diplomat, discuția despre colaborarea cu partidul/coaliția care a rămas în continuare la conducerea Primăriei Timișoara. Nu putem să uităm că cei trei consilieri locali ai PSD au fost foarte utili, în aprobarea a numeroase proiecte de hotărâre lansate de conducerea PMT, atunci când votul a fost la limită, în mandatul precedent.

Dar, cel puțin deocamdată, mai ales în declarații, PNL rămâne principalul parteneri de alianță. Acum, puterea PSD în consiliul local timișorean a crescut semnificativ, mai ales prin alăturarea PNL, pe o listă comună, ceea ce a învins serios lipsa de apetit cunoscută a timișorenilor, față de social-democrați.

”Haideți să vedem care sunt rezultatele finale în acest moment,  eu nu am la această oră această informație certă, că sunt 13 mandate, pot fi 12 pot fi 13, se schimbă multe de la un moment la altul. După ce vom avea centralizate toate voturile și vom avea toate secțiile introduse, vom discuta ce se poate și ce nu se poate face. Până la urmă trebuie să înțelegem un lucru, că oricâte locuri vom avea noi sau contracandidații noștri, aceasta a fost decizia timișorenilor sau a timișenilor la vot. Așa au vrut dânșii”, a declarat, luni după-masă, Alfred Simonis.

Între timp, chiar când făcea aceste declarații s-a confirmat și oficial că un număr de 13 mandate de consilier local la Timișoara ajung la coaliția condusă de USR. Cât de ”politically correct” va rămâne PSD Timiș în ”concubinajul” politic cu PNL vom vedea în lunile viitoare, cel puțin din declarații, această formațiune rămânând principala variantă de colaborare post-alegeri.

Comentarii

comentarii