Acasă Politica PSD Timiș a decis: Alina Sperlea se luptă cu Horia Bugarin pentru...

PSD Timiș a decis: Alina Sperlea se luptă cu Horia Bugarin pentru postul de primar la Dumbrăvița

DISTRIBUIȚI

Actualul primar USR din Dumbrăvița, Horia Bugarin, va avea ca și contracanditat la viitoarele alegeri, dacă va intra în luptă pentru un nou mandat, cel mai vajnic contestatar, consilierul local Pro România, Alina Sperlea. Ea este alegerea PSD Timiș pentru acest post, a confirmat joi, Alfred Simonis, liderul filialei.
Decizia poate fi considerată surpriză de unii, asta pentru că cel care mai deținuse postul de edil șef, în urmă cu câteva mandate, Victor Malac, era dat ca și sigur pentru candidatura amintită.
Iată că pe această candidatura lupta internă a scos la iveală un alt candidat, mai precis unul de la Pro România, Alina Sperlea. Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, a confirmat joi că ea va fi candidatul partidului la conducerea primăriei Dumbrăvița. Sondajele realizate ar fi indicat acest nume ca fiind cel mai popular.
„Alina Sperlea va fi candidatul PSD la Primăria Dumbrăvița. Am anunțat-o si cu alte ocazii deja. Procedural, mai este este nevoie de niște etape, sunt necesare a fi trecute niște etape premergătoare. Opțiunea noastră este de a merge la Primăria comunei Dumbravița cu doamna Alina Sperlea. Proababil o veţi regăsi la o conferinţă viitoare de presă pe care o vom face împreună ” a declarat Alfred Simonis, în cadrul unei conferințe de presă.
La scurt timp de la anunț, Alina Sperlea a confirmat vestea.
”Este o onoare pentru mine să fiu parte din această comunitate minunată și să am ocazia de a vă servi. Nu sunt un politician de profesie, ci un cetățean preocupat de binele comunității noastre. Scopul meu nu este să ajung un om politic, ci să devin primarul care vă reprezintă interesele și care acționează în folosul fiecărui dumbrăvițean, indiferent de culoarea sau opţiunea politică”, a spus consilierul local.

Comentarii

comentarii