Acasă National PSD, UNPR și PC au format alianța electorală Uniunea Social Democrată

PSD, UNPR și PC au format alianța electorală Uniunea Social Democrată

DISTRIBUIȚI

ponta opreaPreședintele PSD, Victor Ponta, cel al UNPR, Gabriel Oprea, și liderul PC, Daniel Constantin, au semnat luni protocolul alianței electorale Uniunea Social Democrată (USD) pentru alegerile europarlamentare. 

“Este o alianță electorală care își propune fără niciun fel de teamă să câștige primul loc în încrederea electoratului român în confruntarea pe care o vom avea pe 25 mai, să dovedească capacitatea de a lucra împreună atât în structurile europene, în structurile naționale, guvernamentale, parlamentare și locale. Vreau să-i mulțumesc și primarului general Sorin Oprescu care este astăzi invitatul Uniunii Social Democrate la acest moment special și nu ascund faptul că îmi place foarte mult atunci când reușim să fim uniți”, a spus Ponta la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că această alianță electorală care cuprinde trei dintre partidele USL are două dintre cele trei litere ale USL, dar își propune să aibă 100% mesajul, acțiunea și obiectivele cu care din 2011 până acum s-au prezentat în fața oamenilor în alegerile locale, în alegerile parlamentare și cu care se va prezenta și în alegerile din 25 mai.

“Vreau să îi rog pe toți cei care vor merge la Bruxelles, la Strasbourg, ca România să fie mai bine reprezentată în Parlamentul European, că România este o țară încă mult subevaluată și față de care există foarte multe prejudecăți și sunt convins că, așa cum am reușit în România să câștigăm toate bătăliile electorale, la fel o vom face și în Parlamentul European”, a menționat premierul.

Partidul Național Liberal, care face parte din USL, va candida pe liste separate în alegerile europarlamentare din 25 mai, conform unei înțelegerii anterioare cu social-democrații.

Comentarii

comentarii