Acasă Actualitate Puncte gastronomice locale în Timiş, cu preparate culinare specifice zonei, din ianuarie...

Puncte gastronomice locale în Timiş, cu preparate culinare specifice zonei, din ianuarie 2018

DISTRIBUIȚI

Din ianuarie 2018, timişenii vor avea puncte gastronomice locale, cu un meniu diferit de cel al restaurantelor, specific zonei în care acestea îşi desfăşoară activitatea.

Punctul gastronomic local va avea un meniu zilnic cu o gamă sortimentală restrânsă (cel mult 2 feluri de ciorbe sau supe, 2 feluri principale si eventual 2 feluri de desert), bazat pe produse agroalimentare numai din Timiş.

Va fi obligatoriu preparat şi oferit pentru consum în decursul aceleiaşi zile. Metodele de preparare ale meniului vor fi pe cât posibil tradiţionale, respectându-se condiţiile de igienă în momentul preparării. “Menţionăm că cei care doresc să înfiinţeze aceste puncte gastronomice locale trebuie să se constituie într-o formă de organizare juridică, de tipul: Asociaţie Familială, Persoană Fizică Autorizată sau Societate Comercială.  Prima condiţie, având în vedere aceste tipuri de activităţi depăşesc cadrul consumului privat, este necesitatea obţinerii documentului de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu Ordinul ANSVSA nr.111/2008”, atenţionează DSVSA Timiş.

Dosarul depus pentru obţinerea înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor trebuie să conţină şi schiţa locului de producere a alimentelor, copie după certificatul constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. După această etapă, inspectorii din cadrul DSVSA  vor efectua o vizită la locul de preparare al alimentelor, unde vor efectua evaluarea unităţii, dacă aceasta corespunde normelor generale pentru acest tip de activitate, stipulate în anexa II, Cap. III din Reg. CE.852/2004. În caz contrar se vor notifica proprietarului deficienţele constatate, precum şi termenele de remediere. (Vezi Reg.CE.852).

O altă condiţie, pe care trebuie să o îndeplinească Punctul Gastronomic Local este aceea ca alimentele să fie preparate numai de către proprietar sau de către membrii familiei acestuia, iar starea de sănătate a acestora trebuie să fie verificată periodic. Materiile prime din care se prepară alimentele trebuie să provină numai din unităţi autorizate -înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, punându-se accentul pe acele produse autohtone, specifice zonei în care punctul gastronomic îşi desfăşoară activitatea.

 

Comentarii

comentarii