Acasă Actualitate PUZ-ul Cazarmei din Mărăști, aprobat pe o “aparență de legalitate”

PUZ-ul Cazarmei din Mărăști, aprobat pe o “aparență de legalitate”

DISTRIBUIȚI

Consilierii locali au aprobat PUZ-ul cu dedicație al firmei de arhitectură aparținând arhitectului Răzvan Negrișanu, consilier local USR, prin care s-a dat undă verde unui proiect amânat de către proprietar de aproape două decenii.

După cinci ani de manevre cu forcepsul, cuplul Fritz – Lațcău a reușit să îi convingă pe consilierii locali să voteze marți, 28 ianuarie 2025, Planul Urbanistic de Zonal Reabilitare reamenajare și extindere cazarmă generat de imobilul identificat prin CF nr. 416867, CF nr. 449773, Piața Mărăști, str. General Grigorescu nr. 2. Toate bune și frumoase, în sensul în care actualul proprietar al ruinei ultracentrale, Cerealcom SA, condus de Maria Simcelescu, a primit undă verde să folosească gratuit o parte din domeniul public din Piața Mărăști.

Nu ne este clar de unde va avea investitorul bani pentru a construi hotelul și parcarea subterană în regim public-privat, mai ales că în anul fiscal 2023, pentru prima oară, Cerealcom a raportat un profit net negativ, de minus 123 964 lei și datorii de 103 107 677 lei. Prin comparație, în anii precedenți, societatea a fost pe profit. În 2022 a avut un profit de 10 047 882 lei, trend înregistrat și în 2020 și 2021.

Consilierii au ridicat întrebări

Mai mulți consilieri locali au avut diverse întrebări, de la modul cum se va ceda terenul public din girația Mărăști, problema legalității, dar și cum se va etapiza construcția propriu-zisă. Nimic nu este însă clar. Unica țintă a administrației USR era să treacă acest PUZ, deocamdată, cât despre lucrări… nu s-a avansat vreun termen, de altfel nimeni din partea investitorului nefiind prezent la ședința CL Timișoara pentru a da explicații.

Primul care a interpelat a fost consilierul Simion Moșiu. “Întrebarea ar fi: proiectul inițial nu a fost valabil sau nu a convenit? Ok, proiectul actual și PUZ-ul sunt făcute de către cine, de ce firmă? Firma respectivă nu cumva are legătură cu un numit partid și cu sponsorizările aferente, inclusiv persoana care deține, care este proprietar al terenului, adică al clădirii? Deci să nu intrăm într-un într-un joc din acesta de interese și cred că ar fi interesant cineva să ne spună cine este firma care face acest pus și acest proiect și să nu uităm că în față este stație de taxi, stație de autobuz, e un sens giratoriu, adică 6.000m². Dacă e legal, nu avem nimic împotrivă, dar nu cumva va constituie un precedent și dacă vine cineva să-și ceară două locuri de parcare în față, la un birou de avocatură, la o frizerie, habar n-am…noi vom fi nevoiți să-i dăm pentru că omul nu-și poate desfășura activitatea? Adică 6.000 de metri pătrați să cedăm în centru este cumva foarte interesant pentru mulți investitori din oraș. Asta am vrut să întreb, cine face proiectul și dacă e ok din punct de vedere legal și nu există alte interese”. Primarul Dominic Fritz, care a vorbit și în numele consilierului Negrișanu și a investitorului a evitat un răspuns clar.

Roxana Iliescu i-a cerut lui Răzan Negrișanu să spună câte locuri de parcare publice și câte private vor fi și care este etapizarea lucrărilor. De răspuns a răspuns tot primarul Fritz, care susține că vor fi 40 de locuri de parcare publică plătită și 50 ale hotelului, toate subterane, sub curtea hotelului și sub bucata de teren public concesionată firmei. Cât despre etapizarea lucrărilor, Fritz a spus că e prea devreme să se vorbească despre lucrări propriu-zise. Adică investitorul nu are încă un plan clar de investiții și de lucrări.

Interesant este modul în care primarul își însușește pe Primăria Timișoara, un proiect 100% privat. “Până la șantier o să mai treacă 5 ani. Se var face hotel și parcări în același timp, va fi o singură investiție. Există un plan de acțiune în care sunt prevăzute mai multe etape, dar bineînțeles că nu construim cumva întâi o clădire și după aia o parcare. Încă o dată, sunt etape de documentații, nu de construcție în sine. Construcția în sine va fi un singur șantier, nu vom deschide un șantier, îl vom închide și după aia vom începe unu altul”, a mai spus tot primarul Fritz, în locul consilierului căruia i-a fost adresată lămurirea, adică Răzvan Negrișanu.

Viceprimarul Ruben Lațcău a susținut că toate planșele și toată documentația sunt la dispoziția consilierilor, încărcate pe drive-ul cu documente spre aprobare. Aici a fost ”amendat” de către consilierul Dan Diaconu care le-a atras atenția că “e primul proiect la care ne dați planșele și documentația tehnică în format EVG”. Cu alte cuvinte, conducerea primăriei i-a determinat pe consilieri să voteze în necunoștință de cauză, fără a putea consulta în prealabil schițele și planurile. Formatul EVG este folosit doar de către arhitecți, constructori și proiectanți și poate fi vizionat cu un soft special, dedicat, numit Autocad, pe care, spunea Diaconu, consilierii locali nu au de unde să îl instaleze. Lațcău a admis că “probabil” nu a fost încărcată și varianta PDF, care poate fi citită de pe orice dispozitiv și a spus că pe viitor proiectele vor fi încărcate pentru consultarea consilierilor și în formatul accesibil, PDF. Nu și în cazul Cazarmei, unde s-a votat “în orb”.

Marea problemă, legalitatea

De cinci ani, administrația Fritz se chinuie să găsească o formulă legală prin care să dea acea parte din domeniul public spre folosință proprietarului cazărmii. S-au încercat diverse variante, dar propunerea a căzut deja de două ori la vot.

Surprinzător, chiar secretarul primăriei, cel care își dă avizul de legalitate asupra hotărârilor, a declarat că nu se poate pronunța dacă este legal ci doar asupra “aparenței de legalitate”. Trebuie spus că secretarul primăriei este Adina Pokker, fostă judecătoare și fostă președintă a unei secții în cadrul Curții de Apel Timișoara.

Întrebarea despre legalitatea proiectului de HCL a fost lansată de către consilierul local Adrian Lulciuc care a precizat că deși are aviz juridic, proiectul ridică semne privind legalitate. Răspunsul evaziv al secretarului Primăriei, Adina Pokker, denotă neclarități serioase privind cedarea terenului public din Piața Mărăști către privații de la Cerealcom. “Referitor la problema legii privind transparența decizională, eu nu am la mine textul de lege în față, în varianta actualizată, ca să vă pot răspunde citindu-le dacă există sau nu un termen pentru această dezbatere publică. Acum, la acest moment nu vă pot răspunde la această întrebare în mod pertinent. Pot să dau un răspuns evaziv sau general, dar nu mă caracterizează”. Așa vorbește o fostă judecătoare? Cum a dat sentințele în viața sa profesională? Pe aparența de legalitate? Ne întrebăm, dar este jenant!

 ”În ceea ce privește legalitatea unei hotărâri de Consiliul Local prin care vreți să aprobați un PUZ acuma ați văzut acest PUZ? Bineînțeles că noi noi nu putem identifica a priori. Eu nu pot, nimeni, nimeni nu poate identifica a priori. Adică înainte de orice motiv de nelegalitate posibil pe care îl poate invoca cineva sau pe care îl poate susține cu succes în fața instanței, înțelegeți, el a parcurs procedurile obișnuite de lucru în ca orice alt pus a obținut avizele necesare și mergem mai departe în această cu această aparență de legalitate. Mă înțelegeți, acumamotivele care pot fi invocate nu le pot inventa și nici nu poți vreodată să le anticipezi și să le înlături înainte de a elaborarea lui.

În ceea ce privește legalitatea unei hotărâri de Consiliul Local prin care vreți să aprobați un puz, acum ați văzut acest puz, acest puz? Bineînțeles că noi nu putem identifica a priori. Eu nu pot, nimeni, nimeni nu poate identifica a priori. Adică înainte de orice motiv de nelegalitate posibil pe care îl poate invoca cineva sau pe care îl poate susține cu succes în fața instanței, înțelegeți, el a parcurs procedurile obișnuite de lucru ca în orice alt puz, a obținut avizele necesare și mergem mai departe în această cu această aparență de legalitate. Mă înțelegeți, acum motivele care pot fi invocate nu le pot inventa și nici nu poți vreodată să le anticipezi și să le înlături înainte de a elaborarea lui.

Prezentați punctual un motiv anume și anume verific să verificăm dacă sunt respectate sau nu aceste dispoziții legale. Pentru asta pot să documentez și pot să vă răspund așa la modul general este legal sau nu este legal. Pot spune că el trebuie să se bucure de o aparență de legalitate, ca orice act administrativ”, a mai spus secretara primăriei, Adina Pokker.

Ceea ce dovedește că din nou, consilierii locali au fost puși să voteze o hotărâre a cărei legalitate este discutabilă și că pe parcurs pot apărea contestații sau pretenții de la terțe părți, ceea ce înseamnă procese și blocarea investițiilor.

Cam așa forțează voturile administrația Fritz de cinci ani de zile. În sfârșit, chiar cineva din aparatul primăriei a spus cu subiect și predicat că nu se poate pronunța asupra legalității HCL dar acesta se votează oricum. Iar dacă a fost legal sau nu se stabilește după. Administrație nemțească!

Comentarii

comentarii