Acasă Actualitate Radu Țoancă a contestat la Instituția Prefectului „experimentul total ilegal” al înființării...

Radu Țoancă a contestat la Instituția Prefectului „experimentul total ilegal” al înființării Unității Centrale de Achiziții Timișoara

225
DISTRIBUIȚI

Miercuri, consilierul local social-democrat Radu Țoancă a contestat, așa după cum promitea încă de marți, HCL-ul de înființare a Unității Centrale de Achiziții (UCA) Timișoara, un SRL care va opri un comision între 2 și 2,5% din fiecare achiziție efectuată. În principiu, Țoancă spune că, prin înființarea acestei entități, se încalcă un principiu legal important rezultat din legislația domeniului achizițiilor publice, acela că doar funcționarii publici pot face achiziții publice.

„După cum am promis în plenul ședinței de ieri, astăzi am depus la Instituția Prefectului o contestație privind înființarea UCA Timișoara. În opinia mea, acest experiment este total ilegal în condițiile legislației din România și nu reprezintă altceva decât o firmă useristă de spoliere a banului public.

Sunt de acord cu înființarea unei unități de achiziții publice centralizate, mai ales că acest model este funcțional și de succes în statele Uniunii Europene, dar în subordinea Primăriei și sub controlul Curții de Conturi și al Consiliului Local, exact după modelul Consiliilor Județene Sibiu și Harghita, care au făcut parte, alături de Primăria Timișoara, din acest proiect-pilot”, declară Țoancă.

Mai precis, scrie social-democratul în contestație, au fost încălcate două articole din OUG 57/2019 (Codul Administrativ) și două articole din Legea 273/2006 (Legea Finanțelor Publice Locale). Toate argumentele lui Țoancă se învârt în jurul unei idei principale: legislația românească nu permite ordonatorilor de credite să înființeze societăți cu răspundere limitată (SRL). În plus, printr-o UCA în această formă, achizițiile efectuate ar deveni mai greu de verificat.

Iată adresa trimisă de Radu Țoancă Serviciului Controlul legalității al Instituției Prefectului – Județul Timiș:

Comentarii

comentarii