Acasă Cultura Rambuku – premiul UNITER în 2017 – luni și marți, la Teatrul...

Rambuku – premiul UNITER în 2017 – luni și marți, la Teatrul Naţional Timişoara

DISTRIBUIȚI

Timișorenii care nu au avut șansa să îl vadă pe celebrul Rambuku – premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2017 – au ocazia, luni și marți, 18 -19 februarie, de la ora 19.00, să îl urmărească la Teatrul Naţional Timişoara.

Rambuku, de Jon Fosse, traducerea  Daria Ioan şi adaptarea Anca Măniuțiu, va avea loc în sala 2, din Parcul Civic.

”La intersecția dintre cuvânt și tăcere, dintre mișcare și nemișcare, dintre spațiu și timp se află întotdeauna o poveste de dragoste, pentru că iubirea dă naștere speranței, oricât de imposibilă ar părea salvarea. Rambuku este un spectacol intens, fascinant, un spectacol despre om ca efect și cauză, ca depozitar și receptor al emoției – al tuturor emoțiilor – și, mai ales, un spectacol despre felurile în care dragostea supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși”, explică Codruța Popov, consultant artistic al Teatrului Național Timişoara.

Distribuția este următoarea: Claudia Ieremia, Ion Rizea, Andrea Gavriliu, Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pântea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Bianca Pintea, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață.

Audiență: +18. Regia Mihai Măniuţiu, coregrafia Andrea Gavriliu, costumele, Luiza Enescu, decorurile Adrian Damian, iar muzica Mihai Dobre.

 

Comentarii

comentarii