Acasă Actualitate Ramona Lile: „O expoziţie inedită la UAV”

Ramona Lile: „O expoziţie inedită la UAV”

DISTRIBUIȚI
????????????????????????????????????

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit în perioada 25-27 octombrie, la parterul Complexului M, expoziţia „Campus KNIT”. Expozanţii, reprezentanţi ai companiei japoneză SHIMA SEIKI, au adus la Arad câteva dintre cele mai moderne utilaje din domeniul textil. Manifestarea s-a bucurat de succes pe tot parcursul celor trei zile, fiind prezenţi oameni de afaceri din ţară şi străinătate, studenţi, cercetători din industria textilă care şi-au manifestat interesul pentru utilajele expuse. „Universitatea Aurel Vlaicu a semnat un protocol cu firma japoneză pentru a face o prezentare acestor utilaje la universitatea noastră. Este un protocol care va aduce beneficii ambelor părţi pentru că au venit foarte mulţi angajatori, foarte mulţi oameni de afaceri, care au solicitat studenţi, ce ar urma să meargă în practică şi care să le fie pe viitor angajaţi. Sperăm într-o colaborare fructuoasă de acum încolo cu această firmă venind, totodată, în întâmpinarea oamenilor de afaceri, dar şi în întâmpinarea studenţilor. Mulţumim domnului profesor universitar doctor Ionel Barbu, care a mediat această apropiere de firmă şi această colaborare”, a declarat despre acest eveniment prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul Universităţii Aurel Vlaicu din Arad.

Masayuki Takenka, asistent manager Global Sales Group al firmei SHIMA SEIKI, a ţinut la rându-i să mulţumească „foarte mult de această oportunitatea care ni s-a deschis. Piaţa românească este foarte importantă pentru noi, suntem aici pentru această oportunitate. Avem acum posibilitatea de a prezenta aceste utilaje pe piaţă. După cum se ştie, pe piaţă, din acest punct de vedere, toţi avem probleme cu forţa de muncă tânără. Pentru viitor sperăm că tinerii vor veni spre noi, vor cunoaşte tehnologia noastră nouă, produsele noastre şi le vor  folosi pe viitor”.

„Ne aflăm în faţa unei expoziţii de maşini de tricotat rectilinii, programabile. Această acţiune a fost realizată cu ajutorul colegului nostru de la Piatra Neamţ, domunl Cristi Herbert, şi cu ajutorul firmei SHIMA din Italia. Aceste maşini sunt de ultimă clasă, din punct de vedere al calităţii şi al productivităţii. Am avut  posibilitatea să venim cu studenţii, să vadă cum funcţionează aceste maşini şi, apoi, într-o sală la etajul 1 s-au făcut demonstraţii de proiectare a produsului şi de programare a acestor maşini. Din discuţiile pe care le-am avut cu firma organizatoare, şi dânşii sunt mulţumiţi pentru partea comercială a acţiunii. Au venit mulţi agenţi economici din partea de vest a ţării, din Ungaria, Serbia, Croaţia, care ne-au solicitat absolvenţi pentru fabricile lor. Într-un  cuvânt a fost un real succes şi, după părerea mea, o acţiune care a mobilizat foarte multe utilaje, bani, oameni şi, în felul acesta, universitatea noastră este mai cunoscută în partea de vest a ţării şi în vecini”, a explicat importanţa evenimentului prof. univ. dr. Ionel Barbu, cadru didactic al Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu din Arad.

Comentarii

comentarii