Acasă Editorial Rareș Bogdan. PNL. Timișoara

Rareș Bogdan. PNL. Timișoara

DISTRIBUIȚI

Este deja bine știut, sâmbătă, la Timișoara, a avut loc lansarea candidaților PNL pentru alegerile din mai, în Parlamentul European. Am fost acolo din motive emoționale (este dreptul meu la opinie), dar și pragmatice, dorind să-l salut direct pe un bun prieten. Motivele emoționale pot fi redundante pentru unii, și chiar nu-mi pasă, sunt fiica unui liberal care a înființat PNL în Banat, la Reșița (Caius Petric) și pot fi vii pentru cineva, venind dintr-o familie ca a mea, ce a suferit la fel, cândva…

Felul pervers în care este contestată prezența cuiva la un evenimentul public arată măsura caracterelor celor ce sunt exclusiv spectatori. Când vii dintr-o familie în care, din copilărie, ai învățat despre crimele comunismului, despre suferințele din închisorile comuniste, nu poți iubi asta. În fine, retorica este complicată, iar noi, oamenii, adesea, prea superficiali.

Am fost acolo, în plus, pentru Rareș Bogdan. Un prieten alături de care, acum aproape 20 de ani, aveam să lansăm francizele Ziua (Ziua de Vest, Ziua de Cluj, Ziua de Constanța, Ziua de Iași). Rareș Bogdan este în fruntea listei PNL, așa cum și Carmen Avram este pe cea a PSD (pe locul al doilea). Atacat cu înverșunare (la fel ca și Carmen), de criticii situației care omit faptul că pe astfel de liste au fost, de-a lungul vremii, mai mulți jurnaliști, scriitori, chiar și actori, el nu trebuie să se justifice. Ceea ce nu acceptă retrograzii câmpurilor de analiză este conceptul deja cunoscut de ”imagine prin imagine”. Rareș Bogdan a adus un fel de ”aer tare”, ca atunci când, mergând la munte, dintr-un oraș poluat, încărcat cu praf și particule chimice, tragi aerul curat al muntelui în piept, și ai senzația că este ”prea tare”. De fapt, acela este bun. Bun și curat. Aplauzele pe care le-a cules Rareș Bogdan, sâmbătă, la Timișoara, au fost o surpriză pentru organizatori, mai ales că este știut, peste 20 de primari PNL din Timiș au lipsit. S-a văzut emoția domnului Robu, destul de cătrănit, de altfel, chiar dacă a încercat, la fel ca și alții, un discurs mobilizator. Cei care au aplaudat mult, cu însuflețire, erau din județele Arad, Hunedoara, Caraș – Severin, veniți să-și susțină, de fapt, candidații. Rareș a știu să mânuiască destoinic cuvintele, folosind tehnica persuasiunii în discursul public, dar și metafora, făcând trimitere la ”un partid ce-și spune de tineri”, în care, zicea el: ”ce să faci dacă nu ai și persoane cu experiență, chiar și bătrâni? (referire la USR – PLUS, n.r). Ce, eu sunt bătrân?”. Toate culturile lumii aveau respect și referințe complexe față de ”Sfatul Înțelepților”, doar la noi, unii nebuni cred că ”cei peste 50 de ani ar trebui să nu mai voteze”. Așa, așa, ca la naziști. Și ei aveau liste de ”buni” și ”răi”.

Prezența la vot, în 26 mai, o zi de emoții pentru organizatorii alegerilor europarlamentare, va fi, și ea, o surpriză. S-ar putea să fie, la final, mai mare decât preconizează institutele pentru sondările opiniilor publice. Există un tip de dinamică creată tocmai de cei care știu să vorbească, să spună lucrurile în limba română (nu în forme stâlcite ale ei, de care ne-am cam săturat), există un aer de… schimbare în politica politicii (redundanță asumată).

Aș vrea să cred că Rareș Bogdan va fi, și din Parlamentul European, o voce ce nu are nevoie de microfon pentru a fi auzită.

Au mai rostit, fiecare în felul său, Gheorghe Falcă, Marcel Vela și Vasile Blaga, ultimul fiind mai direct atunci când făcea referire la ”orice partid care depune liste la BEC, chiar și din dreapta, nu doar PSD”, ca la un partid concurent. S-au rotit pe degetele diplomației cuvinte de rostit, dar înghițite de o promisiune de non-atac, la adresa USR. Poate că o anumită înverșunare la dresa PSD, mai ales că există destule dovezi ale unor colaborări atât locale, regionale, cât și naționale, între partide, ar fi putut fi mai ”diplomată”, și ea, dar asta este tema candidaților. Și o respectăm, nu?

Vasile Blaga a fost desemnat a se ocupa cu organizarea alegerilor pentru PE, în trei județe, inclusiv Timiș. Ce să fie? Ajutor pentru Nicolae Robu, ca președinte PNL Timiș? Mai ales că disconfortul creat de GRAL, din care fac parte peste 20 de primari PNL, absenții zilei de 30 martie, a fost vizibil? Primari bine pregătiți, performanți în administrația publică, sunt revoltați și jigniți de modul în care operează Biroul Județean al PNL, cu ”mare secretar”, PDL-istul Alin Popoviciu. Poate că Vasile Blaga va considera că metodele pedelistoide vor trece în Timiș! Eu nu cred! Sau, poate, Vasile Blaga este aici să-l susțină pe cel ce a dus la pierderea alegerilor la CJT a PNL, prin antipaticul Alin Popoviciu? Un hâd al politicii locale? Sperăm ca Blaga să priceapă că acest non-liberal, ca atitudine și comportament, nu merită locul de secretar general al PNL Timiș!

Până la alegeri, aproape două luni. Două luni în care, într-o țară din Europa, nu departe de noi, o femeie care nu venea din politică a devenit președintele țării.

Performanță. Rigoare. Sinceritate. Avem destul din acestea?

Comentarii

comentarii