Acasă Actualitate Război, amenințări și sute de procese, într-un bloc din Calea Șagului din...

Război, amenințări și sute de procese, într-un bloc din Calea Șagului din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Palmert Ernst și Aurel Moldovan sunt din Timișoara și locuiesc într-un bloc de pe Calea Șagului. Ei ne-au vizitat la redacție și s-au plâns că datorită conflictului foarte puternic care s-a declanșat între ei și administrator de mai mulți ani, situația s-a agravat și poate degenera în orice clipă și ajunge la un dezastru fără limite. Palmert Ernst spune că sunt peste 200 de procese cu administratorul, dintre care mai mult de jumătate el le-a câștigat.

“Domnule, dumneata mă furi!”

Redăm în continuare declarația domnului Palmert Ernst: „Eu am mai multe apartamente sunt proprietar majoritar și am două locuințe goale. Nu stă nimeni în ele. Acest domn Gherman îmi pune că sunt acolo persoane, dar nu stă nimeni. Asta o face de mai mulți ani. Mi-a pus 20 de metri cubi de apă numai într-un apartament și nu e nimeni acolo. Sunt 218 procese cu administratorul. Eu nu am proces cu asociația, ci cu acest domn. El a început. Acest domn ne obligă, indiferent dacă vrem sau nu vrem, să plătim. Asociația nu are cont, ci în contul lui. Încasează și cu chitanțe. Acestea nu sunt numerotate. De ce au început aceste procese? Având în vedere că sunt proprietar majoritar și am șase apartamente. Eu am vorbit foarte frumos cu el. Am discutat în fața blocului. Domnule, dumneata mă furi. De unde știi? Eu știu matematică, iar unu plus unu nu fac trei. Și internațional face numai doi. Eu am șase apartamente. Mă furi de șase ori, nu o dată ca pe ceilalți proprietarii care au câte un apartament. Îmi pui persoane în plus, îmi pui consum de apă. Eu am făcut plățile în contul lui conform situației reale. Eu nu am trei persoane, eu nu am pe nimeni. Eu nu am atâta apă, ci atâta. Am plătit. Mi-a pus pe cele șase apartamente interese imobiliare cu acte false. Conform situației reale. Mi-a răspuns să nu mă pun cu el că mă pun cu dracul. Zic cum așa? Păi, eu fac ce vreau. Păi, cum să faci ce vrei? Eu și Dragnea nu avem lege. Vrem să îl schimbăm, dar nu se lasă schimbat. Avem hârtii. A fost demis. Am fost și la televizor. A încercat să ne denigreze, dar tot el a picat. Cât am fost eu președinte a fost ordine și disciplină și respect și corectitudine. Eu sunt un om corect. Cu fostul viceprimar am adus tramvaiele în Timișoara”, a povestit Palmert Ernst.

„Am nimerit într-un conflict de interese!”

Redăm și povestea lui Aurel Moldovan: “Eu am  doi ani de când stau acolo și am nimerit într-un conflict de interese. Face  multe abuzuri acest domn Gherman, având și câțiva susținători. După ce el a fost demis, noul administrator a ținut foarte corect socoteala, însă o parte plătea la noul administrator, o parte dintre proprietari plătea la el. Ne-a amenințat că ne lasă fără apartamente, altfel. S-au acumulat și datorii. El pune dobândă la dobândă. Pe facturi la apă mereu suntem penalizați toți. Peste penalitatea de întârziere la plată mai apare o penalitate de 0,2%. E penalitate la penalitate. Este o lipsă de corectitudine din partea lui și din partea locatarilor”, spune Aurel Moldovan

Ce ar vrea oamenii?

„Am vrea ca acest domn să plece din funcția de administrator. Să lase toate actele din 2015 până în 2018. Să ne arate actele cu cheltuielile că nu le-am văzut. Să știm și noi care e situația reală”, este mesajul celor doi. Oricât am încercat să luăm un punct de vedere și domnului Gherman, în legătură cu aceste probleme, nu am reușit sub nicio formă.

Comentarii

comentarii