Acasă Eveniment Razie de proporţie a Poliţiei Rutiere

Razie de proporţie a Poliţiei Rutiere

DISTRIBUIȚI

Sub deviza „Alege viaţa!”, Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R. a desfăşurat în ziua de 9 aprilie, între orele 10.00 şi 20.00, o acţiune la nivel naţional pentru combaterea vitezei excesive şi a altor abateri grave ce pun în pericol siguranţa circulaţiei. Prioritatea poliţiştilor a fost reducerea numărului accidentelor de circulaţie şi a victimizării participanţilor la trafic.
În anul 2009, la aceeaşi dată şi în acelaşi interval orar, s-au produs la nivelul întregii ţări 21de accidente grave, în urma cărora patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 19 au fost grav rănite.
Vineri, au fost înregistrate între orele amintite doar şapte accidente rutiere, soldate cu rănirea a şapte persoane, fără ca vreuna să decedeze. Ca urmare a activităţilor desfăşurate de poliţişti a fost prevenită pierderea a patru vieţi şi mai puţin cu 12 persoane au fost rănite.
Cei 3.400 de poliţişti prezenţi pe drumurile publice din întreaga ţară au supravegheat traficul rutier şi măsurat viteza de deplasare a autovehiculelor cu 900 de aparate radar şi cu un elicopter din dotarea Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Chiar dacă acţiunea a fost intens mediatizată, 654 de conducători auto au fost depistaţi comiţând diferite abateri care au atras şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Au fost, aşadar, constatate 47 de situaţii în care cei de la volan se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, 133 de cazuri de neacordare a priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, 75 de cazuri de nerespectare a semnificaţiei culorii roşii a semaforului, 246 de depăşiri neregulamentare şi 153 de cazuri de depăşire cu mai mult de 50 km pe oră a limitei maxime de viteză admise pe sectorul de drum respectiv.
De asemenea, oamenii legii au constatat 103 infracţiuni (84 care au vizat conducerea unor autovehicule neînmatriculate, conducerea unor autovehicule de către persoane având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală sau chiar fără permis de conducere şi 19 de furturi şi contrabandă).

În cadrul aceleiaşi acţiuni Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş a participat cu 58 de poliţişti, care au supravegheat traficul rutier şi măsurat viteza de deplasare a autovehiculelor pe drumurile judeţene şi naţionale din judeţul Timiş cu 16 aparate radar. Deşi acţiunea a avut un rol preventiv, fiind mediatizată atât la nivel central cât şi local, 14 conducători au fost depistaţi în trafic comiţând diferite abateri pentru care le-a fost suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice, 4 dintre aceştia pentru nerespectarea regimului de viteză iar 10 pentru depăşire neregulamentară.

Comentarii

comentarii