Acasă Sport RCM MVT Timişoara vrea revanşa împotriva Stelei

RCM MVT Timişoara vrea revanşa împotriva Stelei

DISTRIBUIȚI

Etapa cu numărul IX a SuperLigii la rugby va aduce un nou meci dificil pentru echipa RCM MVT Universitatea de Vest Timişoara, galben-albaştrii primind vizita locului I din campionat, Steaua Bucureşti. Bănăţenii au de luat revanşa pentru partida pierdută în turul campionatului, când timişorenii au fost învinşi la limită în capitală, cu scorul de 29-28. Fără antrenorul Alexandru Domocoş pe bancă, acesta demisionând din cauza rezultatelor, timişorenii vor fi conduşi la meciul contra dinamoviştlor de Cosmin Cioriciu, acesta fiind la primul meci pe banca bănăţenilor în acest sezon. Din lotul Timişoarei singurul absent va fi Makapelu, jucătorul suferind încă o accidentare. Formaţia cu cel mai mare buget din campionat îşi doreşte foarte mult victoria, locul patru, pe care timişorenii sunt în prezent, fiind prea jos faţă de pretenţiile pe care atât conducătorii cât şi spectatorii le au de la formaţia din Timişoara. Diferenţa dintre Steaua şi RCM Timişoara este de 12 puncte în clasament, însă, timişorenii nu au cedat la obiectivul de cucerire a titlului anul acesta, bazându-se în meciul de duminică pe avantajul terenului propriu. Partida dintre RCM MVT Universitatea de Vest Timişoara şi Steaua este programată duminică, de la ora 11.00, pe stadionul Electromotor din cartierul Ronaţ, meciul fiind transmis în direct de postul Gsp Tv.
 

Comentarii

comentarii