Acasă Cultura Recital de poezie cu Robert Şerban, la Mogoşoaia

Recital de poezie cu Robert Şerban, la Mogoşoaia

DISTRIBUIȚI

Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia şi Primăria Capitalei organizează, în perioada 1 iulie – 26 august, a doua ediţie a stagiunii „Vară de Poezie şi Jazz de la Mogoşoaia”. Pe parcursul verii vor fi nouă recitaluri de poezie ce vor intra în rezonanţă cu nume importante ale jazz-ului autohton. Poetul timişorean Robert Şerban va participa, duminică, 8 iulie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia, la cel de-al doilea recital de poezie din cadrul stagiunii, acompaniat de formaţia de jazz „Three for Helen” (Elena Moroşanu – voce, Ionuţ Bîcă – pian, Michael Acker – contrabas, Moldovan -percuţie). Coordonator muzical al stagiunii este Sebastian Gheorghiu, iar moderator este scriitorul Dan Mircea Cipariu. „Robert Şerban revine la Mogoşoaia, după ce, în 2009, am fost împreună cu artiştii vizuali Mihai Zgondoiu, Simona Vilău, Francisc Chiuariu şi poeţii Andra Rotaru şi Florina Zaharia în proiectul ‹‹4X4. instalaţia de cArte››. Între timp, lui Robert Şerban i-a apărut o carte foarte bună, ‹‹Moartea parafină››, la Editura Cartea Românească, şi a călătorit prin lume la cele mai importante festivaluri literare. Unul dintre cei mai importanţi şi charismatici poeţi ai României de azi, Robert Şerban, sunt convins că va face din poezie un spectacol de idei şi sensibilitate”, a declarat Dan Mircea Cipariu, moderatorul stagiunii estivale Vară de Poezie şi Jazz de la Mogoşoaia. Intrarea la eveniment este liberă. Robert Şerban s-a născut la Turnu Severin, pe 4 octombrie 1970. Este scriitor, jurnalist, editor şi om de televiziune. Licenţiat al Facultăţii de Arte şi Design, secţia Istoria şi Teoria Artei, Universitatea de Vest Timişoara (2011), şi licenţiat al Facultăţii de Construcţii, Universitatea Politehnica Timişoara (1995). Poemele lui Robert Şerban au fost traduse în mai multe limbi (germană, sârbă, polonă, cehă, engleză, spaniolă, franceză, italiană, olandeză, idiş, maghiară, norvegiană, suedeză, arabă, ucraineană etc.) şi au apărut în numeroase antologii şi publicaţii literare din România şi din străinătate. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1995. Preşedinţia României i-a acordat ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler.

 

Comentarii

comentarii