Siluirea limbii române rămâne, se pare, sportul preferat al românilor gângavi, al repetenților și al corigenților. Din păcate, și la companiile multinaționale, în rețelele hypermarketurilor, ”gângava” veche este sora incompetenței, a noncomunicării.
Azi, despre ”Dovleacul plăcintar”!
Ce este sărmanul dovleac plăcintar? Poate fi, printr-o deducție penibilă, un dovleac din care s-ar putea face o plăcintă cu dovleac?
Ce înseamnă plăcintar? Un lucrător, un maestru cofetar, poate, de ce nu? – care ar fi remarcat prin talentul său de a face… plăcintă.
De unde până unde, dovleac – plăcintar?
Asta, în mintea și imaginația ”inventatorilor” limbii române!
Cam penibil…
