Acasă Economic Redresare economică pentru Fornetti România

Redresare economică pentru Fornetti România

DISTRIBUIȚI

fornetti 2Aflată în reorganizare judiciară din 31 mai 2012, compania Fometti România a reușit o redresare economică importantă, fapt ce avantajează atât compania și angajații, cât și piața locurilor de muncă.

În data de 8 mai 2014, creditorii au aprobat modificarea planului de reorganizare a companiei, confirmat oficial o săptămână mai târziu de judecătorul sindic. Modificarea prevede, în urma înțelegerilor încheiate cu principalii creditori, o eșalonare a datoriilor care permite dezvoltarea ulterioară a companiei. Aplicarea planului de reorganizare a dus reducerea numărului de creditori aflați în sold în cuantumului creanțelor din tabelul definitiv de la 51 milioane lei la 31 milioane lei și creșterea cifrei de afaceri în anul 2013 la peste 70 milioane lei, cu 6,7% mai mare decât în 2012. Planul de afaceri pe termen mediu prevede stingerea datoriilor până în anul 2019, conform prevederilor planului pe perioada implementării acestuia, iar după aceasta, conform înțelegerilor încheiate și creșterea în continuare a cotei de piață și implicit a cifrei de afaceri. Durata planului de reorganizare a rămas neschimbata, ea urmând să fie încheiată în data de 1 iunie 2015. Această reeșalonare permite companiei o înviorare a activității economice, mărirea volumului producției, extinderea dezvoltării pe piața de profil și alinierea sortimentației la cerințele consumatorilor. La ora actuala compania are 650 magazine în țară, 385 de angajați ai Fometti România, și peste 1.500 ai partenerilor de franciză.

Comentarii

comentarii