Acasă Eveniment Reţea de falsificatori de carduri, spartă de poliţiştii timişeni

Reţea de falsificatori de carduri, spartă de poliţiştii timişeni

DISTRIBUIȚI

Trei tineri care au fost luaţi în vizor de poliţişti încă de anul trecut sunt acum acuzaţi că au golit conturile mai multor timişoreni. Reţeta de succes a fost pusă în aplicare prin intermediul unor carduri contrafăcute într-o locuinţă din Timişoara. Gruparea de falsificatori lucra ca la carte şi îşi comandase aparatură specială de falsificare a cardurilor, direct de pe Internet.

Au golit 40.000 de lei de pe cardurile ghinioniştilor

După ce i-au urmărit pas cu pas, dar i-au lăsat totuşi să acţioneze, poliţiştii timişeni au decis că au suficiente probe şi, recent, au descins în locuinţele falsificatorilor. Potrivit primelor cercetări, anchetatorii spun că tinerii au reuşit să fure în acest mod aproximativ 40.000 de lei. ”În urma a patru  percheziţii efectuate de oamenii legii, au fost ridicate dispozitive folosite pentru inscripţionarea benzilor magnetice ale cărţilor de credit, 276 cărţi de credit blank, precum şi un dispozitiv pentru citirea datelor conţinute de banda magnetică a cardurilor bancare”, spune Marinela Apostolache, din cadrul IPJ Timiş. Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara îi urmărea pe cei trei falsificatori din mai 2009. Conform poliţiştilor, falsificatorii au acţionat în judeţul Timiş, dar şi în Hunedoara, Bihor şi Arad. Aici au montat pe bancomate dispozitive de copiere a datelor cardurilor bancare. Cei trei tineri au fost prezentaţi, vineri, magistraţilor de la Tribunalul Timiş, pentru a li se emite mandate de arestare preventivă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, falsificatorii riscă ani grei de închisoare.

Comentarii

comentarii