Acasă Actualitate „Regizorul” Adrian Cireap de la TVR Timişoara va realiza un film documentar...

„Regizorul” Adrian Cireap de la TVR Timişoara va realiza un film documentar care va costa 40.000 de euro

DISTRIBUIȚI

În ultimii doi ani, Adrian Cireap, realizator de emisiuni la TVR Timişoara, a avut contracte, prin firma pe care familia sa o deţine, de aproape 80.000 de euro cu Agenţia Regională Pentru Protecţia Mediului Timişoara. Contractele semnate între ARPM Timişoara şi Blink Studio SRL au vizat realizarea de filme documentare şi spoturi publictare. Pe lângă aceste contracte, Cireap a mai fost “însărcinat” să realizeze şi să monteze câteva panouri informative.

Bani europeni – în buzunarele familiei Cireap
Adrian Cireap, omul de casă al celor de la Agenţia Regională Pentru Protecţia Mediului Timişoara, va realiza un nou documentar pentru această instituţie. În anul 2009, acesta a mai „regizat” un film de 30 de minute despre peşteri şi lilieci, care a costat 15.000 de euro. Acum, Cireap are planuri mai mari şi vrea să facă un documentar pentru aceeaşi instituţie. Noul film al  celui poreclit  de colegi „Afaceristul” are un buget de 40.000 de euro şi va fi plătit de ARPM Timişoara din bani europeni.

„Regizorul” Cireap nu a realizat documentare pentru TVR Timişoara
Adrian Cireap lucrează la TVR Timişoara din anul 1994, ca realizator de emisiuni. În cei aproape 20 de ani ani de activitate, Cireap nu a realizat pentru instituţia la care lucrează niciun film documentar. Cu toate acestea, cei de la Agenţia de Mediu au considerat că „Afaceristul” are experienţa necesară pentru a realiza aceste filme documentare. Drept pentru care i-au acordat un contract în valoare de 15.000 de euro, cu atribuire directă.

Licitaţie cu un singur ofertant
Carmen Bercea, angajat al Agenţiei Regionale Pentru Protecţia Mediului Timişoara, este unul dintre angajaţii care se ocupă de implementarea proiectului „Situlul NATURA 2000 ROSPA 0047 Hunedoara Timişană”. În cadrul acestui proiect va fi realizat un film documentar despre protejarea naturii şi despre viaţa păsărilor din zona Şagu, Vinga şi Orţişoara. Filmul cu pricina va uşura bugetul cu 40.000 de euro. Potrivit lui Carmen Bercea, anunţul de licitaţie a fost postat de ARPM pe portalul www. elicitatii.ro. Anunţul cu pricina a stat pe acest site aproximativ două săptămâni, timp în care cei interesaţi trebuiau să întocmească un sinopsis al documentarului. Cum timpul a fost scurt şi nimeni nu cunoştea proiectul, nu a fost depusă nici o ofertă pentru realizarea acestui documentar. Aşa se face că la licitaţia de 40.000 de euro s-a prezentat doar firma Blink Studio, care avea un nou manager, în persoana soţiei lui Adrian Cireap, Sorana Cireap. Pentru că a participat singură la licitaţie, firma familiei Cireap a fost declarată câştigătoare.

„Vi se pare 40.000 de euro o sumă mare?”
Carmen Bercea, cea care s-a ocupat de implementarea acestui proiect, spune că 40.000 de euro nu este o sumă mare. „Nu am făcut nici o ilegalitate. Am avut un buget de 40.000 de euro pentru acest film şi exact această sumă am dat-o firmei Blink Studio. Vi se pare că 40.000 de euro este o sumă mare pentru un film documentar? Este mult de lucru: se va filma în patru anotimuri diferite”, a mai spus Bercea. Documentarul realizat de Blink Studio „Oferă-i naturii o şansă mâine!” va avea o durată de 60 de minute şi va urmări viaţa unor păsări din zona Şagu, Vinga şi Orţioşoara, iar realizarea lui va dura 12 luni. Adrian Cireap a părut uşor iritat când a fost întrebat de filmul pe care urmează să îl realizeze. „Eu nu mai am nici o legătură cu această firmă. Am renunţat la ea după ce am avut un control intern de la TVR. Nu ştiu cu ce se ocupă această firmă în prezent”, a spus Cireap. Din anul 2004 şi până în luna iunie 2011, Adrian Cireap era singurul acţionar al firmei Blink Studio. În iunie 2011, acesta a renunţat la firmă, pe care i-a făcut-o cadou soţiei, Sorana Cireap.

Comentarii

comentarii