.jpg)
Unul dintre cei mai respectaţi călugări ai vremurilor recente, teolog de prestigiu, ascet, artist, scriitor, o figură luminoasă a Bisericii Ortodoxe Române, Arsenie Boca, scria şi ne poruncea să nu judecăm niciodată un preot (sau călugăr, fie el ierarh sau unul dintre cei mai mulţi), ne îndemna să-l lăsăm numai pe Bunul Dumnezeu să-l judece. Pentru ce? Pentru tot ceea ce face, la vedere sau ascuns, pentru că el, cel uns a fi slujitor al lui Dumnezeu, poate să lege sau să dezlege, să ne elibereze prin rugăciune şi împărtăşire (una dintre cele Şapte Sfinte Taine ale creştinismului) de păcatul rostit, prin câteva cuvinte.
Numai Dumnezeu ştie de ce l-a împuternicit pe acel fiu al lui (unul dintre noi, dar, totuşi, ales în afara noastră) să ne filtreze prin rugăciunea sa păcatele noastre cu voie şi cele fără de voie. Din acest motiv, acum, mai ales acum, cu mare greutate îmi stăpânesc pornirea laică, mică şi umilă, de a nu-i judeca pe cei care judecă. Pe unii dintre cei unşi ca preoţi, cu mari funcţii ierarhice, din cei care-şi permit, la vedere sau ascuns, să-l judece şi să-l hulească pe unul dintre cei mai luminoşi înalţi prelaţi ai României, pe ÎPSS Nicolae, mitropolitul Banatului. Plecând de la asemănarea cu suferinţele şi martiriul lui Isus Christos, noi, nişte păcătoşi, expuşi păcatului continuu al lumii materiale, observăm că, mereu, cei mai puri dintre noi, cei mai delicaţi, cei mai sfinţi aduc, prin destinul lor, destinul Mântuitorului nostru, aproape de noi, ca pe un simbol, ca pe o povară din care ne hrănim cu bucuria existenţei mântuirii. Umilinţa pe care a îndurat-o, recent, mitropolitul Banatului, mitropolitul nostru drag, este un simbol. Atât. În rest, totul se numeşte ticăloşie, ură. Netrebnicie. Iată, m-am umplut de păcatul despre care vorbeşte cu har, în scriitura sa, Arsenie Boca: îmi permit să-i judec pe cei care l-au judecat şi condamnat deja pe mitropolitul nostru. Cine este mitropolitul Banatului? În felul său unic: un alt sfânt bănăţean, după asemănare cu protectorul Banatului, Sfântul Iosif de la Partoş. Mitropolitul Banatului este primul înalt ierarh care a recunoscut, public, atingerea sa cu securitatea, atingere care a făcut posibilă protejarea Bisericii Ortodoxe, fără să fi făcut vreun rău cuiva, vreodată! Mitropolitul Banatului simte pentru noi, oamenii din jurul său, autenticitatea pământului, este bănăţean, dintr-o familie în care i-au fost cultivate valorile autentice ale lumii acesteia şi ale celei ce va urma. Mitropolitul Nicolae a deschis, larg, uşa Regelui Mihai, la prima venire a Regelui în ţara sa, în 1997, de Sfintele Paşti. Mitropolitul Nicolae este primul înalt ierarh care a susţinut prima slujbă ecumenică din România, după acel minunat Decembrie, acel decembrie în care ei, cei care i-au făcut acum o umilinţă, nici nu existau în viaţa cunoscută a bisericii bănăţene şi naţionale! Cei care i-au luat drepturile administrative, complotând meschin, după modelul laic al mizerabililor ce se îmbogăţesc prin iţe ţesute, nu au teamă de Dumnezeu? Nu gândesc la pedeapsa despre care, la rândul lor, vorbesc, ca şi cum ar fi nişte Isuşi? „Vor veni mulţi în numele meu, dar nu voi fi Eu acela!”, spune Christos în Noul Testament. Nu sunt ei Isuşii, cei care vorbesc bine în public, dar hulesc şi sapă spatele unuia ca mitropolitul Banatului. Sunt alături de cei care semnează petiţia pentru revenirea la formula lumească, dar onestă, a Mitropoliei Banatului. Perversitatea celor care sugerează, direct sau pe căi absconse, că mitropolitul Nicolae ar putea fi doar simbolic mitropolit, este un rău adus comunităţii noastre. Cu riscul de a părea în suferinţă pentru patriotismul local, susţin că toţi cei care iubesc Banatul, dar îi urăsc pe bănăţeni au o problemă personală, majoră, cu echilibrul lor moral şi emoţional. Lăsaţi-ne Mitropolia Banatului în pace, căci pace am avut până nu demult! Aduceţi icoanele şi ramele din argint masiv înapoi în Catedrala Mitropolitană de la Timişoara, pentru că DNA există şi pentru prelaţi, dragi slujitori numai cu numele ai lui Dumnezeu! Lăsaţi-l pe mitropolitul nostru să-şi încheie, în liniştea lumii materiale, menirea lumii nemateriale! Deocamdată, atât.
