Polițiștii din Făget au destructurat o rețea de falsi cerșetori care opera în județul Timiș, obținând zilnic sume cuprinse între 8.000 și 10.000 de lei, sub pretextul că ar fi persoane cu dizabilități.
Schema a fost descoperită la sfârșitul săptămânii, când polițiștii l-au depistat pe un bărbat de 21 de ani, originar din Republica Moldova, cerșind în parcarea unui centru comercial din Făget. Acesta se afla într-un scaun cu rotile și avea o cutie de donații cu mesajul emoționant:
„Dragii mei! Generozitatea dumneavoastră mă va ajuta să mă ridic pe picioare!”
Polițiștii l-au monitorizat și, în aceeași zi, l-au surprins mergând normal pe o stradă din apropierea centrului comercial.
O rețea bine organizată
În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că tânărul fusese recrutat de un bărbat de 41 de ani, tot din Republica Moldova, care îl instruise să cerșească și să împartă sumele obținute. Individul a fost identificat ulterior în trafic și reținut de polițiști.
Ancheta a scos la iveală că acesta coordonase un grup de șase persoane, pe care le cazase în Lugoj și le plasase în diferite orașe din județul Timiș, toate pretinzând că suferă de dizabilități pentru a obține bani de la trecători.
Rețineri și acuzații de înșelăciune
În urma probatoriului administrat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, polițiștii au reținut pe 31 ianuarie doi dintre suspecți – bărbații de 21 și 41 de ani. Pe 1 februarie, au fost reținuți și ceilalți cinci complici, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.
Toți șapte sunt cercetați pentru înșelăciune și complicitate la înșelăciune, fiind reținuți pentru 24 de ore. Poliția continuă investigațiile pentru a stabili amploarea întregii activități infracționale.
„Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis IPJ Timiș.