Acasă Eveniment Retim a strâns peste 4 tone de DEEE-uri, în campania de curăţenie...

Retim a strâns peste 4 tone de DEEE-uri, în campania de curăţenie din Timişoara

DISTRIBUIȚI

retim -deeuriDupă 4 săptămâni de activitate de colectare, campania ecologică de curăţenie generală de primăvară 2013, organizată de Primăria Timişoara, în parteneriat cu RETIM Ecologic Service SA, s-a finalizat. Livian Hotico, PR Retim, a spus că s-au colectat în total 3.201,49 tone de deşeuri. Cele mai multe au fost obiecte de uz casnic şi gospodăresc, precum şi deşeuri vegetale. Din cantitatea totală colectată, 45,38 tone au fost deşeuri recuperabile (plastic, metal, anvelope etc.), iar 4,2 tone au fost deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice (DEEE).
Începând cu data de 8 mai 2013, orice depuneri de gunoaie pe domeniul public vor fi considerate ilegale, iar cei care vor fi depistaţi ca fiind vinovaţi, conform legislaţiei în vigoare, vor fi amendaţi. Sancţiunile vor fi aplicate de Poliţia şi Garda de Mediu Timiş. “În consecinţă, recomandăm cetăţenilor care mai deţin astfel de deşeuri să nu le mai scoată pe domeniul public, ci să apeleze la serviciul containere, pe care societatea noastră îl oferă contra cost, pe tot parcursul anului. Vă reamintim că RETIM Ecologic Service pune la dispoziţie containere de 2, 7 şi 22 de metri cubi. Detalii pe site-ul www.retim.ro, pagina Servicii”, a adăugat Hotico.

Comentarii

comentarii