Niciodată nu s-a gândit că va ajunge să scrie poezie religioasă. A fost ca un fel de revelaţie. Ieşită la pensie, după ce o viaţă întreagă a muncit în cercetare, fostul tehnician chimist Felicia Crihan Iancu a aşternut pe hârtie prima poezie religioasă, în urmă cu câţiva ani. Acum are deja trei cărţi de poezie şi vrea să intre cu orice preţ în Uniunea Scriitorilor. “Într-o zi ciudată, am deschis Sfânta Scriptură la epistola întâia către Corinteni a apostolului Pavel.
A fost o revelaţie când am citit «Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?».
Atunci am scris prima poezie. Au urmat câţiva ani buni şi nicio zi nu a trecut fără să scriu măcar o strofă de poezie religioasă”, îşi aminteşte Felicia Crihan Iancu.
Dragostea pentru religie a moştenit-o de la fratele său, părintele Iancu, fostul protopop al Timişoarei, pasiunea pentru poezie o avea din liceu. Nu credea, însă, să se materializeze vreodată. Fostul tehnician chimist a publicat trei cărţi: “Urcuş spre Dumnezeu”, “Simbolul credinţei” şi “După patruzeci de ani”.
Nu a crezut că poeziile ei sunt valorase până nu a primit confirmarea: două mari premii la concursul de creaţie religioasă “Lumină lină” şi o menţiune.
Una dintre primele sale poezii şi poate cea mai dragă, a scris-o într-o perioadă mai neagră a vieţii: “În neputinţa mea, ajută-mă să-nving/Întregul întuneric să îl sting/Şi-n locul lui de peste tot să vină/Să mă inunde fluvii de lumină”.
