În urmă cu un veac, pe când boierii se numeau boieri şi petreceau Crăciunul sau nou-implementatul Revelion franţuzesc la case mari sau în restaurante, unde doamnele îşi etalau ţinutele de gală – rochii lungi din catifea cu elegante ştrasuri din perle, şaluri din dantelă cu paiete strălucitoare, blănuri naturale din care se desprindea mirosul de parfumuri primite de la Paris, pantofii de lac negru sau antilopă, cu toc subţire în care, adesea, se chinuiau degetele picioarelor cucoanelor obligate să se menţină strânse vreme de câteva ceasuri, poşete-plic împodobite cu mărgele lucioase care ascundeau batista din mătase naturală brodată, rujul şi oglinda. Bărbaţii erau în ţinută obligatorie (frac negru sau alb, cămaşă scrobită, cu gulerul apretat şi papilionul alb sau negru, jobenul şi bastonul cu mâner îmbrăcat în fildeş şi argint, noroiul de pe străzi, la coborârea din caleaşcă sau automobil rămânea pe galoşi, iar boierul intra în sala petrecerii în pantofi scumpi şi impecabili, cumpăraţi de la casele de modă franţuzeşti.
***
REVELIONUL, O CUCERIRE INTERBELICĂ
„Anul Nou, Revelionul, este o cucerire cotidiană recentă, la nivel de masă a început să respire prin interbelic. Revelionul, practic ultima revedere din an a celor dragi, prilej de a petrece şi prima întâlnire a noului an, devenise un obicei al protipendadei româneşti din doua parte a secolului al XIX-lea. Obiceiul a coborât şi către clasele medii la finalul secolului al XIX-lea, pentru a se generaliza după Primul Război Mondial.
Odinioară, anul era deschis de primul bal din 6 ianuarie. Palatul Şutzu şi Palatul Regal, Palatul Ştirbey, Ghica sau Grădişteanu, au trăit astfel de vremuri. Cu timpul însă, Revelionul a detronat importanţa balului din ianuarie, care a dispărut cu totul după 1916” (Adrian Majuru).
***
POVESTEA REVELIOANELOR DE ODINIOARĂ ŞI 3 REŢETE INTERBELICE
* Amintiri de ieri şi de-alaltăieri, cu academician Constantin Bălăceanu-Stolnici
„Îmi pare rău dacă te dezamăgesc, dar eu n-am fost niciodată un amator de revelioane. Ca tânăr, chiar din facultate, în noaptea de Anul Nou preluam garda la spital în locul colegilor mei şi, bineînţeles, spre bucuria lor, care voiau să petreacă. Apoi, şi în perioada adultă, din anii „49-”50, preferam să rămân la spital şi să-i las pe ceilalţi să se distreze. A fost o alegere personală. Dar şi din familie am moştenit o anume sobrietate. În plus, în anii aceia, tatăl meu, mama mea, bunicii mei erau deja în vârstă şi nu le mai plăcea să piardă nopţile. Noi eram o familie care, din cât îmi aduc eu aminte – nu uita că memoria mea merge cam până prin anul 1927 – nu prea organizam revelioane. (…).
La Bucureşti, în familiile importante se făceau mese. Cantacuzinii făceau, şi Ghiculeştii făceau, Lahovarii făceau şi ei, mai ales că erau mulţi. Marile restaurante organizau, de asemenea, sărbătoriri ale momentului; Capşa, cu a sa cofetărie de lux, spre exemplu, la care mergea protipendada românească. Şi, incontestabil, toată mahalaua făcea revelioanele cu lăutari şi pocnitori. Astea erau în cu totul alt registru, iar Caragiale şi G. M. Zamfirescu le-au descris ca nimeni alţii. (…). Chiar în 1847, când a fost acel mare incendiu care a distrus Bucureştiul, vinovată a fost o pocnitoare din aceasta. Unul dintre copiii din casa Dudescu a lansat-o. Din cauza vântului a luat foc şi incendiul s-a răspândit cu repeziciune”.
***
„La ţară nu se făceau revelioane. Ţăranii nu prea chefuiau noaptea. Să nu uităm că abia târziu s-a introdus curentul electric, iar după lăsatul serii se stătea la lumina lumânărilor, a făcliilor, a lămpilor cu petrol care deveniseră obişnuite.
La Bucureşti, în schimb, Revelionul devenise deja o tradiţie. Dar nu numai aici, ci şi în staţiunile de munte protipendada obişnuia să petreacă, mai ales la Sinaia. Sporturile de iarnă nu căpătaseră o atât de mare amploare. Eu, unul, făceam patinaj la Stolnici şi mulţi dintre ai noştri schiau. Pârtii existau şi la Predeal şi la Buşteni. De Sinaia nici nu mai încape vorbă. Dar nu erau aşa în vogă cum sunt astăzi. De altfel, nici funiculare nu existau, aşa că era un efort foarte mare. Oricum, cei cu bani preferau staţiunile străine din Germania, Franţa şi Austria, în special din Tirol. Profitau şi de faptul că la Crăciun se dădeau pe atunci două săptămâni de concediu”.
***
ELEGANŢĂ ŞI STIL
„Şi în cluburi se organizau revelioane. (…). Nu trebuie uitat că atunci, oamenii bogaţi sărbătoreau revelioanele în casele lor. Case mari. Organizau baluri şi concurau care dădea cea mai aleasă masă. Au rămas celebre mesele de la Casa Şuţu. Bunica mea îmi povestea adesea şi le găsim descrise foarte frumos în cronicile mondene ale lui Mişu Văcărescu – Claymoor. Citim acolo nu numai despre meniurile fantastice, dar şi despre modă, despre bogăţia de culori. Avea un talent extraordinar, în special în descrierea culorilor: cronicile lui sunt un regal al limbii franceze. Aceea a fost adevărata «Belle epoque»!
Ca să trag linie, pot să-ţi spun că nici acum, de foarte multe ori, nu facem revelioane. Dormim noaptea, iar a doua zi ne întâlnim. Pentru că o noapte pierdută se cunoaşte. Aşa că …”, spune academician Constantin Bălăceanu-Stolnici. (sursa: Jurnalul.ro).
***
REŢETE INTERBELICE DE REVELION
* Raţă cu sos de portocale
„Prăjeşti raţele frumos şi le laşi apoi să se mai prăjească scurt timp cu un sos de portocale în care ai adăugat şi grăsimea de la pasăre. Sosul se prepară în timp ce prăjeşti o ceapa şi câteva rădăcini de pătrunjel cu 125 g unt, apoi adaugi atâta făina cât poate primi untul. Astfel laşi să se mai rumenească niţel şi fierbi din aceasta cu zeama de carne, un sos gustos. După ce a fiert un ceas, scoţând de pe el spuma şi grăsimea, îl strecori, îl laşi să scadă împreună cu coaja fin tăiată a unei portocale, niţică sare şi un pahar de vin alb, întărindu-l cu zeama de lămâie şi de portocale.
** Curcan fript şi umplut cu castane
Ai nevoie de: un curcan; pentru umplutură: 250 g carne de pasăre sau de viţel, 50 g slănină crudă, un păhărel de coniac, sare, piper, ierburi aromate, 250 g castane, 20 g zahăr, 5-6 migdale şi 150 g grăsime.
Mâncare de iarnă, este un fel delicios şi cât se poate de spornic. De obicei, umplutura se face cu carne de pasăre sau de viţel, dată de 2-3 ori prin maşină sau pisată bine. Se amestecă cu slăina tăiată pătrăţele mici de tot sau chiar şi ele se dau prin sită. Se adaugă coniacul, sarea, piperul şi condimentele. La această umplutură se adaugă castane, care au fost opărite, curăţate de pieliţi şi fierte cât se poate mai întregi, apoi zahărul şi migdalele. Se umple curcanul, se coace, apoi se trece o sfoară prin aripi şi pulpe, aşa ca pasărea să-şi păstreze forma. Se pune la copt, vărsându-se grăsimea topită deasupra, iar mai târziu se udă cu apă şi cu coniac până se frige bine. Când e gata, se taie şi se aşază pe farfurie, reconstituindu-se, iar din umplutură se servesc grămăjoare puse pe marginea farfuriei, ca garnitură.
*** Biscuiţi de şampanie Capşa
Ai nevoie de: 10 ouă, 250 g făină, 275 g zahăr pudră, 100 g zahăr pudra aromat cu vanilie (pentru pus deasupra).
Se bat albuşele cât se poate de tari, se adaugă zahărul şi bat din nou, apoi galbenuşele şi iar se bat, şi la urmă se presară făina amestecându-se bine. Se toarnă cu cornetul pe hârtii măsurate după lungimile dorite ale biscuiţilor, se pudrează cu zahăr, se scutură hârtia de zahăr întorcându-se cu totul ca să se scuture tot zahărul de pe deasupra şi se dau la cuptor, mai întâi încins, apoi mai slab. (sursa: Jurnalul.ro).
