Acasă Actualitate Revoltă a organizațiilor civice după ce Tribunalul Timiș obligă Consiliul Local să...

Revoltă a organizațiilor civice după ce Tribunalul Timiș obligă Consiliul Local să aprobe PUZ-ul pentru proiectul „Oglinda” și modificarea arhitecturii unei piețe istorice

DISTRIBUIȚI

Scandalul „Oglinda” intră într-o nouă fază. După ce Consiliul Local a respins PUZ-ul pentru proiectul imobiliar de lângă vechea biserică ortodoxă (construită în 1894 pe locului unei biserici de lemn din 1794) din Piața Bisericii nr.7 din Elisabetin – într-un cartier istoric cu case, Tribunalului Timiș a dispus obligarea Consiliului Local de a relua votul, impunând consilierilor să voteze în favoarea proiectului de modificare a arhitecturii pieței.

Organizațiile civice din Timișoara sunt revoltate de decizia instanței și spun că prin decizia judecătorilor se încalcă flagrant valorile democratice pe baza cărora funcționează administrația locală, autonomia acesteia, principiul reprezentativității și separarea puterilor în stat, prin ingerința justiției în atribuțiile autorităților locale.

Societatea Timișoara, Comitetul civic pentru salvarea patrimoniului urban al Timișoarei, Asociația Ariergarda și Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei au luat atitudine, cu un an în urmă, față de încercarea unor dezvoltatori imobiliari de a modifica, iremediabil, imaginea unei piețe istorice din cartierul Elisabetin din Timișoara.

„Considerăm că hotărârea judecătorească pronunțată de Tribunalul Timiș încalcă flagrant valorile democratice pe baza cărora funcționează administrația locală, autonomia acesteia, principiul reprezentativității și separarea puterilor in stat, prin ingerința inadmisibilă a justiției în atribuțiile autorităților locale. Timișoara este un oraș cu o istorie bogată, cu o personalitate distinctă, unică, datorată în cea mai mare parte arhitecturii și structurii urbanistice central europene. Aprobarea unui proiect de tipul celui în discuție ar afecta grav temelia culturală a orașului, ar constitui un atentat la patrimoniul local, în mod ironic în chiar anul în care Timișoara devine Capitala Culturală a Europei. Suntem profund dezamăgiți și revoltați de această hotărâre judecătorească total aberantă și abuzivă”,, au transmis cei de la Societatea Timișoara.

Organizațiile civice din Timișoara au explicat de ce este important ca acest proiect imobiliar să nu fie autorizat.

„Timișoara are o structură urbanistică unică. De-a lungul timpului, ea a alăturat cetății-fortăreață elementele componente, cunoscute acum sub numele cartiere istorice. Denumirea de cartiere istorice este oficială și unanim recunoscută. Autoritățile locale, dar si locuitorii Timișoarei, au obligația legală de a veghea la prezervarea tradițiilor istorice ale orașului, la structura sa urbanistică și la unicitatea sa. De modul în care această obligație este îndeplinită depinde în ce oraș vom trăi în viitor și cum va fi perceput el în această parte de Europa, inclusiv de vizitatorii care îl vor admira (sau nu) peste ani și ani. Unul dintre cartierele istorice cu cea mai mare semnificație pentru oraș și pentru istoria lui este cartierul Elisabetin. Personalitatea cartierelor în general și a Elisabetinului în special este dată de amplasarea străzilor și de forma și dimensiunile clădirilor edificate”, spun cei de la Societatea Timișoara.

Este evident că Elisabetinul a fost ridicat ca un cartier rezidențial și că toate casele care îl compun au un anumit volum, o anumită formă și o anumită mărime. Sunt case familiale, în mare parte, iar acolo unde, în timp, s-a dorit ca o casă să aibă mai multe unități locative, s-a pastrat, cu rigoare, regimul de înălțime și decorul stradal.

„O piață simbol a Elisabetinului e Piața Bisericii. E denumită astfel după situarea bisericii ortodoxe construită în arhitectura tipic bănățeană și central europeană, iar turla Bisericii străjuiește, la fel de neostentativă, casele din jur și se constituie în singurul element de înălțime, care nu jenează deloc personalitatea locului, ci o reafirmă. Ce ni se propune? Ni se propune ca în mijlocul acestei oaze de liniște și de tradiție istorică să apară un bloc de apartamente, înalt și masiv, adăpostind zeci de familii, cu dimensiuni total șocante pentru tot ce îl înconjoară, un uriaș care să umbrească parcul din preajmă, să ia aerul, lumina și liniștea din jur și să concureze turla bisericii, care să devină astfel o firavă victimă a gigantului alăturat. Blocul de apartamente ar urma să aibă o parcare subterană, pentru zeci de mașini, curți betonate între corpurile de cladire, o ocupare a spațiului urban total supradimensionată, Ansamblul de clădiri preconizat s-ar extinde din strada pe care e biserica până în curțile celor de pe linia de tramavai, „asediindu-se” deci și spatiul verde interior. Fără a mai vorbi despre obturarea luminii soarelui asupra parcului din vecinatate”, adaugă cei de la Societatea Timișoara.

Orice plan urbanistic din orice oraș din Europa ar respinge a priori o astfel de perspectivă, spun cei din Societatea Timișoara.

„Cum ni s-ar părea proiectarea unui bloc în alte piețe istorice? În Piața Romanilor, în Piața Traian, în Piața Unirii? Cu ce am fi mai buni în 2021 decât în anii dictaturii comuniste, când orașe întregi erau schimonosite de planuri abuzive ale regimului totalitar? S-a invocat existența în zonă a unui hotel, construit acum câțiva ani. Oare o eroare din trecut poate fi considerată un precedent de urmat pentru prezent și viitor?… Orice timișorean care își respectă orașul, care îl iubește și îi dorește binele ar spune nu unui astfel de proiect, care ar fi distructiv pentru personalitatea și pentru spiritul cartierului Elisabetin. Pentru Timișoara întreagă”, au mai spus cei de la Societatea Timișoara.

Comentarii

comentarii