Acasă Actualitate Revoltă în Consiliul Național Român din Serbia! Scrisoarea celor 12

Revoltă în Consiliul Național Român din Serbia! Scrisoarea celor 12

DISTRIBUIȚI

Consilul Național Român din Serbia atenționează că românii din Serbia trăiesc perioada cea mai odioasă din ultimii 70 de ani, fiindcă niciodată ca în ultimii ani nu le-au fost încălcate drepturile elementare, cum este dreptul de a vota liber pentru a fi aleși acei români care reprezintă interesele comunității românești și nu cele ale partidului politic care impune o politică ce nu are nimic comun cu românii.

”Niciodată ca acum, din considerente străine intereselor identitare românești, prin cârdășie de gașcă pseudopolitică, românilor nu le-a fost periclitată existența fizică, niciodată ca acum nu au fost reduși la cifre, la desconsiderare, la manipulare, la umilință națională”, susțin cei 12 români revoltați.

Prezentăm scrisoare deschisă a celor 12 membrii majoritari ai CNR: CNMNRS (Daniel Petrovici, Anișoara Țăran, Marcel Drăgan, Nicu Ciobanu, Roman Bugar, Alexandra Rancovici, Dragan Demić, Jasminka Ivanković, Magda Ion, Dr. Ion Omoran, Anca Marin, Tihan Matasarević):

”Azi, Consiliul Național Român, prin conducerea sa, n-are capacitatea intelectuală, profesională, morală, experiența necesară și nici voința minimă să facă față momentului istoric în care ne aflăm, nici măcar nu-l percepe ca atare. Există o inconștiență a timpului în care funcționează și a priorităților noastre vitale.

Mai întâi în vara anului 2020, din cauza neimplicării conducerii Consiliului Național Român, românii își pierd clădirea „Luceafărul” din Vârșeț, un simbol românesc pentru românii din Serbia, care a fost în pripă vândută la licitație. Apoi, la finele anului 2020, prin acțiunile nefaste ale aceluiași Consiliu Național, însăși identitatea națională și drepturile omului au devenit o categorie negustorească.

Votul membrilor Consiliului Național Român, odată exprimat public, a fost rectificat pentru a se obține o majoritate care nu e a celor care în scris au cerut și au votat demiterea președintelui Consiliului, ci este a președintelui, Daniel Magdu, care cu orice preț ține să râmână în funcția de președinte al Consiliului Național Român. Asta înseamnă că dreptul românilor, membri ai Consiliului Național Român, de a vota liber, este subordonat altor interese care nu au nimic comun cu interesele românilor. Dreptul majorității de a hotărî prin vot liber, conform Constituției, destinul comunității românești este pur și simplu anihilat.

În data de 30 decembrie 2020 a fost făcut public Procesul verbal al ședinței electronice a CNMNRS din data de 29 decembrie 2020. În urma lecturării acestuia deducem anumite inadvertențe  printre care o crasă înșelăciune.

Anume, prin inversarea rezultatului votului dat inițial și prin „forțarea falsificării” procesului de votare, cu scopul de a se obține un rezultat favorabil rămânerii în funcție a actualului președinte, Daniel Magdu, am devenit martorii unei odioase malversații și fără de voința noastră (dacă nu reacționăm) complici în actul de rea intenție, soldat cu formarea unei alte majorități care a dus la rămânerea în funcția de președinte al CNMNRS a lui Daniel Magdu.

Se știe că 12 membri, majoritari ai CNMNRS (Daniel Petrovici, Anișoara Țăran, Marcel Drăgan, Nicu Ciobanu, Roman Bugar, Alexandra Rancovici, Dragan Demić, Jasminka Ivanković, Magda Ion, Dr. Ion Omoran, Anca Marin, Tihan Matasarević), de bună voie și nesiliți de nimeni, au cerut în scris și au semnat cu toții cererea pentru revocarea președintelui CNMNRS și pentru alegerea în funcția de președinte a domnului Ion Magda în ședința electronică din 29 decembrie 2020 (e discutabilă și legalitatea organizării unei ședințe electronice în condițiile în care nu mai există stare de urgență).

Se mai știe că cei 12 membri ai CNMNRS, în ziua votului, acceptând Ordinea de zi, au votat, în unanimitate, pentru revocarea lui Daniel Magdu și pentru alegerea lui Ion Magda în funcția de președinte al CNMNRS, precum și împotriva tuturor punctelor înscrise în Ordinea de zi (punctele 1-8).

Se mai știe că în acea zi, Marin Anca, membru al Consiliului Național Român, în ciuda presiunilor făcute asupra lui timp de câteva ore la primăria din Biserica Albă, totuși, se deplasează la Vârșeț, unde votează pentru revocarea lui Daniel Magdu și pentru alegerea lui Ion Magda în funcția de președinte al CNMNRS (ca să se înțeleagă, o face alături de ceilalți membri ai CNMNRS care au cerut, prin proprie semnătură, revocarea președintelui CNMNRS și alegerea în funcția de președinte a domnului Ion Magda).

Se mai știe că în seara aceleași zile, noaptea, Marin Anca (care este și cetățean american), este pur și simplu luat din casă și adus la Vârșeț, unde i se impune, contrar voinței sale, schimbarea deciziei inițiale – revocarea lui Daniel Magdu, a primului său vot trimis în format electronic la ora 16,30, iar la ora 19,33 i se cere să-și modifice votul doar pentru ca Daniel Magdu, contrar voinței majorității membrilor CNMNRS (12 din 23) să rămână în funcția de președinte.

Ne întrebăm ce rost mai are Consiliul Național Român, organul reprezentativ al românilor din Serbia, dacă votul unui membru al Consiliului poate fi modificat doar pentru că așa vrea președintele Daniel Magdu sau poate altcineva?

Fiind constatate toate cele de mai sus, iată-ne martori ai celui mai trist capitol din istoria CNMNRS, în care se încalcă drepturile elementare, sunt violate libertățile omului, securitatea persoanei, degradată demnitatea omului liber.

Nu putem accepta un Proces verbal și, implicit, niște hotărâri care sunt rezultatul unei ședințe falsificate! Reacționăm și condamnăm cu vehemență modificarea prin forță a votului și impunerea deciziilor! Ca urmare, se impune recunoașterea votului inițial nefalsificat (real de facto și de drept) al celor 12 membri ai CNMNRS (Daniel Petrovici, Anișoara Țăran, Marcel Drăgan, Nicu Ciobanu, Roman Bugar, Alexandra Rancovici, Dragan Demić, Jasminka Ivanković, Magda Ion, Dr. Ion Omoran, Anca Marin, Tihan Matasarević) care au votat revocarea lui Daniel Magdu și alegerea lui Ion Magda în funcția de președinte al CNMNRS.

Această întâmplare petrecută în Banatul de sud, la Vârșeț, suntem convinși că nu este dirijată din centrele înalte ale puterii, ea este rezultatul modului de a se „aranja lucrurile” în această zonă, condusă de o mână malefică a celor cărora li s-a dat să fie „puterea locală”.

Ceea ce s-a petrecut în data de 29 decembrie 2020 ne îndeamnă să ne întrebăm care este poziția românului în Serbia? Care sunt drepturile noastre? Care este atitudinea autorităților sârbe, informate despre cele petrecute? Ignorarea lor este un indiciu al locului nostru în această țară. Dacă chiar și existența fizică este periclitată, cum să mai așteptăm ca statul să fie un stat democratic și stat de drept?!

Este clar că românii au devenit prizonierii unor funcționari politici locali, iar ceea ce fac autoritățile, prin acceptarea tacită a implicării partidului de guvernământ, prin acei politruci care dirijează activitatea Consiliului Național Român, nu fac decât să își antagonizeze minoritatea română care nu mai are încredere în actuala conducere a Consiliul Național Român.

Apelurile noastre, prin care am solicitat soluționarea problemelor, către președintele Serbiei, președintele Guvernului Serbiei, președintele Adunării Provinciei Autonome Voivodina, președintele Guvernului Voivodinei, au rămas fără răspuns.

Iată de ce apelăm și la dumneavoastră, cu speranța că ne veți susține cauza și eforturile disperate de soluționare a acestor probleme. Avem un singur scop: dorim să ni se permită și nouă, românilor din Serbia, să ne putem manifesta identitatea printr-o funcționare firească și normală a Consiliului Național Român, fără de implicarea răuvoitoare a politrucilor, mai mult decât a politicului, fără de presiunile politice care încalcă flagrant drepturile, demnitatea și libertățile omului.

Ceea ce ni se întâmplă este un atentat la drepturile românilor și identitatea noastră națională.

Cu speranța că apelul nostru va avea susținerea dumneavoastră și a instituției pe care o reprezentați, vă rămânem profund recunoscători”, se arată în documentul semnat de de cei 12 membri majoritari ai Consiliului Național Român din Serbia, în 30 ianuarie 2021.

Comentarii

comentarii