Acasă Actualitate Revolta revoluționarilor din Timiș!

Revolta revoluționarilor din Timiș!

DISTRIBUIȚI

Revoluționarii din Timiș s-au întâlnit la Consiliul Județean Timiș, miercuri 17 mai, cu Iulian Mihai Dodu, secretar de stat, în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

La eveniment au fost invitați și  subprefectul de Timiș, prof. Sorin Ionescu, viceprimarul Timișoarei, avocatul Cosmin Tabără și vicepreședintele CJT, Cristian Moș.

Cu acest prilej, au fost dezbătute și căutate soluții la multiplele probleme cu care se confruntă revoluționarii, unele vechi de peste 30 de ani, care nici acum nu au fost rezolvate.

Întâlnirea a fost organizată de asociația revoluționarilor ,,A.L.T.A.R-1989” Timișoara, președinte Virgil Hosu, care a declarat:

“Nu cerem bunăvoința nimănui ce dorim respectarea legii 341 a recunoștinței, deoarece cu toții ne aflăm la o vârstă înaintată și cred că ne-am făcut datoria cu prisosință mulți prin sacrificiul suprem în urmă cu 33 de ani, când România a devenit liberă și democrată. De aceea solicităm să fim sprijiniți în aplicarea legii recunoștinței de către autorități locale și centrale din București

Am chemat autoritățile locale și județene aici, fiindcă avem speranța că numai cu sprijinul lor putem rezolva aceste mari probleme care dăinuie de peste 33 de ani și creează mari nemulțumiri în rândul revoluționarilor”.

Iulian Mihai Dodu: “Această întâlnire sperăm să fie un început în rezolvarea acestor cauze ale revoluționarilor, chiar dacă au trecut peste 33 de ani.

Cauza revoluționarilor nu este una de milă, ci a recunoștinței și gratitudinii față de sacrificiu lor și față de curajul lor extraordinar  de care au dat dovadă în urmă cu 33 de ani. Sunt multe de rânduit, dar măcar acum să deschidem porțile, și numai împreună putem să rezolvăm problemele cu sprijinul autorităților locale și centrale”.

Sorin Ionescu a cerut ca legea sa fie respectata: “Iată că au trecut mai mult de 3 decenii, iar multe dintre rănile provocate atunci la revoluție încă nu sunt închise. Este o datorie a noastră să le închidem, să aplicăm fiecare lege a statului român inclusiv legea recunoștinței.

Dacă există această lege a recunoștinței prin care se dau unele drepturi unor oameni suntem obligați cu toții să respectăm acea lege și să o punem în practică”.

Cristian Moș, vicepreședintele Consiliul Județean Timiș, a îndemnat la solidaritate. El a promis sprijinul total în rezolvarea problemelor revoluționarilor și a sugerat ca să existe o mai bună colaborare și la unire între toți revoluționarii, chiar dacă sunt divergențe între anumite asociații în final trebuie să fie un consens. “Dumneavoastră revoluționarii sunteți cei care ați scris istoria în urmă cu 33 de ani, iar dacă dumneavoastră nu erați nici noi nu eram acum aici la această întâlnire, iar copiii noștri nu trăiau acum în libertate”, a concluzionat Moș.

Cristian Tabără a promis sprijin concret atât cât poate o autoritate locală:

“În urmă cu 33 de ani, ați reușit în câteva zile să răsturnați un regim dictatorial consolidat timp de aproape 50 de ani. Cu toate acestea de aproape 34 de ani  problemele dumneavoastră nu au fost rezolvate de către autorități.

Întotdeauna ne împiedicăm când trebuie să rezolvăm problemele. Sunt legi care încă nu au fost finalizate sau altele nu au fost puse în aplicare sau au rezolvat problemele parțial.

 Sunt unele legi parcă făcute din adins să încurce treburile. Vă asigură că prin tot ceea ce fac și voi face în continuare voi încerca să rezolv problemele dumneavoastră, ale revoluționarilor, sigur la scară locală că încă nu totul depinde numai de autoritățile locale. Vrem să găsim soluții, dar trebuie să discutăm în continuare să găsim rezolvările cele mai bune”, a concluzionat avocatul Tabără.

Comentarii

comentarii