Acasă Actualitate Revoluția de la Timișoara – 34 ani! Memorial ‘89, Nr. 2 (32)

Revoluția de la Timișoara – 34 ani! Memorial ‘89, Nr. 2 (32)

DISTRIBUIȚI

În cadrul manifestărilor dedicate marcării celor 34 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, Memorialul Revoluției din Timișoara a lansat revista Memorial ‘89, Nr. 2 (32), joi 14 decembrie, și a unei ediții bilingve, de buzunar, referitoare la revoluţia din 1989. 

Cu acest prilej, drd. Gino Rado, președintele Memorialului Revoluției, a amintit că 2023 a fost pentru Memorialul Revoluției de la Timișoara un an cu totul special. 

Sub egida Timișoara Capitală Culturală Europeană, au fost organizate zeci de evenimente – de la expoziții naționale și internaționale, la lansări de carte, dezbateri, spectacole de teatru, până la concursuri pentru elevi studenți.

“Am avut partener de prestigiu – muzee naționale din Ungaria, Republica Moldova și Albania, ambasade și consulate, instituții culturale internaționale, dar și instituții importante din țară care au o activitate extraordinară în cercetarea perioadei comuniste.
 
Referitor la revista noastră, am făcut un efort să putem scoate acest număr de la tipar, împreună cu încă un volum Revoluția din decembrie 1989 la Timișoara pe înțelesul tuturor.
 
Secțiunea documente este mult mai consistentă se vor regăsi declarații date în cadrul proceselor atât de cei din partea represiunii, cât și din partea celor care au luptat pentru libertate, precum și mărturii care fac parte din fondul nostru documentar de istorie orală.
 
În ultima parte a reviste sunt prezentate evenimentele organizate de Memorialul Revoluției, expoziții, lansări de carte și alte acțiuni culturale interesante”.
 
 
Lector univ. dr. habil. Lucian-Vasile Szabo, a explicat:
 
“Sunt studii în carte foarte bine făcute despre istoria comunismului la nivel academic. Există o bază foarte bună de informare. Îmi spunea cineva că se vorbește în oraș despre memorial.
Acesta este un lucru foarte bun fiindcă se știe de existența acestuia.
 
Multe proiecte pe care noi le organizăm cu memorialul sunt făcute cu parteneri inclusiv din străinătate.
Să-l aduci ca partener la Timișoara pe Muzeul Național din Budapesta de mai multe ori este un lucru foarte complicat.
 
Vizitatorii care vin la noi la memorial să vadă ce este aici sunt copleșiți de fiecare dată când descoperă realitatea revoluției de la Timișoara și întâmplările care au avut loc atunci”.

Comentarii

comentarii