Acasă Actualitate River Deck – ultimul bal?

River Deck – ultimul bal?

DISTRIBUIȚI

Ciuhandu: „Am semnat referatul pentru demolarea River Deck”
Unul dintre cele mai renumite cluburi timişorene, River Deck, ar putea să devină cât de curând istorie. O spune primarul Timişoarei Gheorghe Ciuhandu, care a semnat, marţi, referatul în urma căruia va fi emisă dispoziţia de demolare pentru locaţia de pe malul Begăi. River Deck are un contract de închiriere cu CSŞ 1 Timişoara, considerat excelent de ambele părţi. Problemele au apărut după ce terenul a trecut în domeniul public, iar Primăria Timişoara (PMT) îşi doreşte să încaseze bani din chiria spaţiului. CSŞ 1 Timişoara a dat în judecată PMT pentru acest teren, în urmă cu două săptămâni şi, cel puţin teoretic, localul cu un vad excelent nu poate fi dărâmat. Terasă şi restaurant ziua, club noaptea, River Deck este una dintre cele mai spectaculoase locaţii de profil din Timişoara. Are climatizare de exterior şi încălzitoare de terasă. Investiţia de aici depăşeşte 150.000 de euro.
Ciuhandu: „Putem să ne judecăm cât vor, nu au nici o şansă”
Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, susţine că procesul de demolare a River Deck a intrat în linie dreaptă. „Am semnat referatul pe baza căruia se va face dispoziţia de demolare pentru River Deck. Am semnat marţi acest referat, nu puteam continua în acest fel. Pot să ne dea în judecată, conform CF-ului clubul este pe domeniul public. Oricum, voi emite dispoziţia de demolare, putem să ne judecăm cât vor dar nu au nici o şansă. Nu voi evita să semnez nicio dispoziţie de demolare, dacă cineva este în culpă. Când am făcut studiul CF-urilor de-a lungul malurilor Begăi a apărut această situaţie la River Deck”, spune Gheorghe  Ciuhandu, primarul Timişoarei.
Hambaraş: „Ei ştiu că este cea mai frumoasă terasă de pe malul Begăi”
Administatorul de la River Deck, Radu Hambaraş, a glumit, iniţial. „Când o să ne demoleze, tot pe 10 mai? Nu s-a stabilit încă data demolării? Avem suspans înseamnă… Am aşteptat, în 10 mai, să ne demoleze, acum să aşteptăm pe 10 iunie?”. Hambaraş a ţinut ulterior să vină cu alte precizări. „Acum doi ani s-a făcut Planul Urbanistic Zonal al malurilor Begăi. Startul acestui plan a fost dat pe terasă la River Deck. Au fost, atunci, arhitectul-şef şi profesori importanţi de la arhitectură. Practic, River Deck este un model pentru acest plan urbanistic zonal al malurilor Begăi. Mă refer la cum se construiesc terasele. Îi păcat că nu există un criteriu estetic eliminatoriu în construirea teraselor. River Deck nu violentează cu nimic malurile Begăi, din contră le dau valoare şi a fost ales ca model pentru ce se construieşte în continuare pe malul Begăi. Cei ce vor să ne dărâme nu cunosc acest club, nu ştiu că este cea mai frumoasă terasă de pe malul Begăi”, mai spune Hambaraş.
Tamara Savu: „Nu ştiu cum ne descurcam fără River Deck”
River Deck a fost deschis în 2006, la limita legii, în incinta bazei de caiac a CSŞ1 Timişoara. Terenul, de circa 500 de metri pătraţi, a fost închiriat până în 2010 contra unei sume mai mult decât modice – 300 de euro lunar. Noul contract a dublat chiria. Deşi funcţionează doar câteva luni pe an, River Deck s-a obligat să plătească chirie şi în lunile fără activitate. Ei au oferit şi alte facilităţi celor de la CSŞ 1 Timişoara. „Noi am deschis proces Primăriei Timişoara, în urmă cu două săptămâni, pentru terenul bazei de caiac. Ca parteneri în proces sunt Ministerul Educaţiei şi al Finanţelor. Este terenul statului, dar de interes naţional, ţine de Ministerul Educaţiei. Primăria nu avea voie nici să dezmembreze trotuarele din faţa bazei decât cu acordul ministerului. Contractul cu River Deck este extrem de profitabil pentru noi. Primim 600 de euro, timp de 12 luni, ne este organizat un concurs de caiac şi avem şi pază la bază. Nu ştiu cum ne descurcam fără ei”, spune Tamara Savu. Pe 12 mai, reprezentanţii direcţiilor de patromoniu, juridic şi urbansim din PMT au decis că până pe 10 iunie, data când expiră contractul de închiriere între River Deck şi CSŞ 1 Timişoara, nu se mai poate face nimic pentru intrarea în legalitate. Primăria va cere evacuarea chiriaşului şi va trece la demolarea construcţiilor noi, ridicate ilegal, fără autorizaţie de construcţie. Imediat, terenul va fi scos la licitaţie. Concret, municipalitatea vrea să încaseze ea banii din terenul despre care susţine că a trecut în patrimoniul său.

 

 

Comentarii

comentarii