Toate marile orașe ale lumii civilizate, mă refer aici mai ales la Europa, susțin un tip de sport al ”străzii tinere”, cu biciclete, trotinete, alte mijloace de deplasare pe distanțe scurte, fără combustibil. Trăim epoca întoarcerii la…vechea epocă. În acest context, Timișoara europeană din naștere a fost primul oraș ce a găzduit cea dintâi campanie pentru mersul pe bicicletă, dar și pentru crearea pistelor de profil. Aici, să recunoaștem, avem o problemă. Bicicliștii se plâng de calitatea îndoielnică a materialelor ce marchează pistele, oricum prea înguste, meschine, fără asigurarea sensului dublu pe pistă, cu mașini parcate fix pe benzile verzi, cu o mulțime de alte probleme.
Scandalul recent al primăriei, mai exact al domnului primar Nicolae Robu cu ong-ul ce susține că nu este dreaptă decizia de interdicție a intrării în Piața Operei a bicicletelor, trotinetelor, patinelor pe rotile, mă provoacă la o scurtă analiză. Este adevărat că atunci când circulau, bicicliștii și restul (din familia pe două roți) erau destul de neatenți, adesea prea grăbiți, pietonii, mereu în alertă, șocuri verbale și de gestică penibilă, toate erau generatoare de tensiune. Urât. În orice piață istorică din Austria, Belgia, Ungaria, Cehia sau Atena, aceste ”intersecții” de interese nu există. Pietonii, pe jos, între biserici și magazine scumpe, iar bicicliștii, pe aleile lor bine conturate, în jurul parcurilor, pe lângă bulevarde și alte locuri alese.
Așadar, cu riscul de a-i supăra pe cei pe roți (și mie îmi place să merg cu bicicleta), o analiză simplă, pe logica transportului urban, arată că ar fi bine ca ei să aibă mai multe piste, mai late, mai curate, mai bine evidențiate, și mai mult respect din partea șoferilor.
Continuând analiza, acești oameni, liberi în felul lor (cu atenționarea că libertatea se oprește acolo unde ea atinge libertatea altcuiva) au și alte drepturi. Cum ar fi acela la o comunicare directă, simplă, onestă, transparentă, susținută de Legea Transparenței Actului Decizional în Administrația Publică. Mai au dreptul de a fi ascultați, ascultarea fiind primul cod al unei bune comunicări. Aceștia, dar și toți timișorenii în general, au dreptul la opinia lor față de mersul orașului, de legile locale, față de cei aleși. Așa zice Constituția României! În plus, ar trebui ca alegerea cuvintelor să fie mai atent făcută. Cuvinte ca ”tâmpiți”, ”nemernici” și altele nu au loc în vocabularul unui intelectual. Nu au loc în vocabularul nimănui care conduce o comună, oraș, municipiu, regiune, țară, continent. Este exclus! Aceste cuvinte, poate, prin baie, camere izolate fonic sau alte spații fără dinamism verbal.
Capitala Culturală este a Timișoarei, a timișorenilor, a Banatului, este pecetea care ne va reconfirma ca zonă de civilizație și civism. Dacă nu e așa, mai avem de lucru…
