Acasă Actualitate Robu explică „episodul Liebling”: „S-a făcut prea mult agitație în jurul a...

Robu explică „episodul Liebling”: „S-a făcut prea mult agitație în jurul a ceea ce s-a întâmplat acolo”

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu a explicat, în conferința de presă din 23 iunie, la întrebarea unui jurnalist, care este punctul său de vedere referitor la „episodul Liebling”. Reamintim, duminică, la inaugurarea noului teren de fotbal de la Liebling, primarul liberal al comunei, Ioan Munteanu, a avut invitați de seamă, printre care și Robu, deputații PNL de Timiș, Alina Gorghiu și Marilen Pirtea, dar și președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra. Momentul culminant a fost coborârea unui elicopter cu mingea de joc.

Robu a explicat: „S-a făcut mult prea multă agitație în jurul a ceea ce s-a întâmplat acolo. Apropo de tonomate: cum se explică faptul că și președintele Consiliului Județean era acolo, dar nu s-a scris?Și (n.r. PSD) mai dau comunicate… Nu mai spun asta, se dovedește cât de bine funcționează tonomatele.

Am fost invitat de un coleg al unei comune pentru care investiția este importantă. Am fost invitat de un coleg de ispravă, de aceea a fost ales de trei ori și de aceea va fi, cel mai probabil, ales și a patra oară. Am ajuns acolo, ne-am dus la teren – eu și colegii deputați, doamna Gorghiu și domnul Pirtea –, domnul primar ne-a spus: «Acum vor fi doi preoți care vor face un scurt ritual de sfințire. Am stat acolo, erau circa 150 spre 200 de cetățeni”.

Cu toate acestea, Robu garantează că s-au respectat măsurile de protecție împotriva răspândirii COVID-19. Primarul Timișoarei spune că nu doar o singură dată, cetățenii au vrut să dea mâna sau să facă poze cu el, dar a refuzat. „Promit că voi veni după ce trec aceste vremuri, acum trebuie să respectăm regulile!”, le-ar fi răspuns Robu.

Mai apoi, Robu a precizat și cum a aflat de elicopter: „Când preoții făceau slujba, se apropie primarul și îmi spune: «Va trebui să ne grăbim. La 1 fix e aprobarea să aterizeze elicopterul». Ce să mai faci în acel moment?S-a terminat repede serviciul religios, apoi am ținut fiecare câte un scurt speech. A rămas un timp mort până la ora 13.00. Am fost provocat să dau și eu în minge, mi-am asumat… Am încercat să dau un gol unui portar profesionist. Mi-a ieșit, că mie îmi tot ies aceste lucruri. Cu ce am greșit?”.

Edilul a comentat și informațiile apărute în presă referitoare atât la proiect, cât și la momentul aterizării elicopterului: „Nu numai pentru teren au fost acele sume (200.000 de euro – n.r.), a fost renovată și o clădire. (…) Acolo a greșit domnul primar: nu trebuia să aducă elicopterul și trebuia să ia niște măsuri. Nu s-a întâmplat nimic grav. Episodul cu elicopterul a fost deplasat, chiar dacă nu s-a cheltuit niciun ban de la bugetul local. Asta mi-a spus, în termeni foarte categorici, domnul primar”.

Cu toate că spune că acțiunea a creat PNL-ului un prejudiciu de imagine, din cauza elicopterului, Robu nu regretă gestul său. „Nu regret că am fost prezent, nu regret că nu am rezistat să dau un gol. (…) Mă bucur că la 65 de ani pot să dau goluri din acțiune cu capul, din acțiune sau penalty,la vinclu sau la rădăcina barei”, a încheiat acesta.

Comentarii

comentarii