Acasă Editorial Robu, ”primarul ciudat” al lui Dan Popa

Robu, ”primarul ciudat” al lui Dan Popa

DISTRIBUIȚI

liaConsolidarea PNL  – ului nou (sună bizar acest ”nou” pentru un partid istoric), chiar aici, la Timișoara, trece prin suferințe. Sa nu-mi spună pdl-iștii, mai noii pnl-iști, că nu este așa, nu-i voi crede. Și am rațiuni serioase. Una dintre ele este legată de faptul că deja președinte interimar, Dan Popa, (din partea PDL, în noul PNL), scoate ”gheruțe nevinovate”, așa cum a făcut-o recent, într-o declarație publică, la pressalert. Și ce spune el, în numele  metaforelor și al altor figuri de stil folosite în ”magicul dialog”? Spune că primarul Nicolae Robu este… ciudat. L-am întrebat pe domnul Dan Popa, telefonic, ce înseamnă  ”ciudat” pentru el și aș fi avut alte multe întrebări de pus, chiar așa, telefonic, dar nu se poate comunica cu  ”Dinu Păturicii”  politicii locale, pentru că ei vorbesc fără  punct. Au un debit verbal, o tahilalie, adesea, a la madam Udrea Elena, pentru a-ți ține la o parte atenția, pentru a manipula dialogul. Ei pot să facă asta, dar nu cu mine! Iată de ce: După ce am înțeles că un ”primar ciudat” este cineva care deschide șantiere, dar joacă și fotbal, este cineva care muncește enorm, dar cântă și la chitară,  iată ce nu am înțeles eu:  Nu înțeleg cum poate fi apreciat și promovat un ins ca Alin Popoviciu, implicat în atâtea nereguli,  un om cu DNA –ul pe cap, cu averea sechestrată (fie și parțial) și cum i se poate face lui o promisiune pentru o funcție în noul PNL, pentru ce merite? Nu înțeleg  de unde atâta ”dragoste” pentru ”noua generație din PNL”, să fie, oare, o campanie mascată pentru recrutarea  din interior a unor oameni din PNL istoric? O ademenire pentru voturi  viitoare? Nu înțeleg de ce nu-și dau demisia cei doi: Popoviciu și Sămărtinean, pe când Ostaficiuc a  făcut asta și este mult mai decent să fie așa?  Nu înțeleg cum va putea  promova valorile liberale domnul Dan Popa, el, care a fost un mare secretar PCR la Întreprinderea de Autoturisme Timișoara, membru în Comitetul Municipal PCR  Timișoara. Aici s-ar potrivi un vers, recitat, adesea, de un liberal autentic timișorean: ”Măi tovarăși, nu fiți triști, pcr–iștii–s  peneliști”.  Manipularea prin lăudarea adversarului este metodă KGB-istă, descrisă  de analiști și sociologi,  nu este nimic nou!  Nou este demersul subtil pe care deja îl fac noii liberali, pentru înlocuirea unui președinte  din fruntea PNL Timiș, așa, pentru că el trebuie să rămână ”primarul ciudat”, dar nu și președintele PNL  (nou) pentru că are… multe șantiere, nu-i așa? Nu înțeleg  de ce se pun sub lumina reflectoarelor persoane incompatibile cu Punctul 8 de la Timișoara, acum când lumea dorește suflu autentic, curat? Fără putreziciune securisto – comunistă? Nu înțeleg, nici măcar nu știu să fie mai discreți, să nu facă atât de  multă gălăgie, ei, oamenii care au profitat de regimul comunist, din plin? Niciun strop de decență? Totul se expune la vedere, precum Udrea, decolteul său vulgar? Ei, care au pupat sultana  băsistă și au  tremurat de iubire pentru un nemernic care a viciat toată România, în cei 10 ani de mandat, ei au acum epitete pentru un liberal care nici măcar membru simplu, în PCR, nu a fost?
O să am încă multe întrebări pentru domnul Dan Popa, dar într-o ediție viitoare. Între ele, despre lista CNSAS referitoare la anumiți colaboratori ai fostei Securități de la Timișoara, cei cu dosare distruse  în 1990… Poate mă luminează…
Fiica unui liberal, întemnițat de comuniștii pe care i-ați servit,

Comentarii

comentarii