Acasă Eveniment Români păcăliți cu oferte false de închiriere a unor cabane la munte....

Români păcăliți cu oferte false de închiriere a unor cabane la munte. Polițiștii fac apel la păgubiți să depună sesizări

DISTRIBUIȚI

IPJ Cluj face cercetări după ce mai multe persoane au fost determinate să achite avansuri pentru închirierea unor cabane în diverse zone turistice de Revelion, fără a beneficia vreodată de serviciile plătite. Până în prezent, în acest dosar au fost arestate trei persoane, au fost făcute nouă percheziții, fiind identificați 29 de păgubiți. Polițiștii fac apel la toți cei care au fost păgubiți în perioada septembrie-decembrie 2020, sub pretextul închirierii unor cabane la munte, în județele Cluj, Alba, Hunedoara și Prahova, să depună sesizări, existând indiciu că prejudiciul ar putea fi de peste 100.000 de lei.

”În cursul lunii decembrie 2020, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale au demarat din oficiu ample activități investigative, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, falsuri privind identitatea și uz de fals. În fapt, cu ajutorul unor anunțuri online, bănuiții induceau în eroare persoanele prin oferirea spre închiriere a unor cabane presupuse a fi situate în diverse zone turistice ale țării (comuna Gilău, județul Cluj, comuna Horea, județul Alba, comuna Părăieni, județul Hunedoara, comuna Breaza, județul Prahova) solicitând sume de bani cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, cu titlu de avans, fără ca serviciile respective să fie onorate.”, anunță IPJ Cluj.

Din informațiile rezultate până în prezent, prejudiciul stabilit este de aproximativ 41.000 de lei, însă în cauză există indicii că valoarea acestuia ar putea fi de peste 100.000 de lei, scrie News.ro.

Pentru documentarea întregii activități infracționale, cercetările au fost extinse,  fiind puse în executare 9 mandate de percheziție domiciliară în mai multe localități din țară, respectiv în municipiul București, în județele Argeș și Vâlcea, fiind ridicate bunuri susceptibile de a face obiectul activității infracționale. Trei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor au fost reținute pentru 24 de ore, iar ulterior arestate preventiv. Au fost identificate 29 de persoane vătămate, însă până în prezent nu a fost stabilit cu exactitate numărul acestora.

”Persoanele care au fost victimele infracțiunilor cercetate în cadrul dosarului penal (persoane care au fost păgubite în perioada septembrie-decembrie 2020, sub pretextul închirierii unor cabane la munte în perioada Revelionului, în județele Cluj, Alba, Hunedoara și Prahova) și care nu au sesizat până în prezent organele de poliție, sunt rugate să se adreseze Poliției municipiului Cluj-Napoca!”, fac apel polițiștii.

 

Comentarii

comentarii