Acasă Economic România a avut deflaţie pentru prima dată în ultimii doi ani

România a avut deflaţie pentru prima dată în ultimii doi ani

DISTRIBUIȚI

Conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), preţurile de consum au scăzut cu 0,3% în iunie, faţă de mai, pe fondul ieftinirii produselor alimentare, astfel că România a înregistrat deflaţie pentru prima dată în ultimii doi ani. Cea mai recentă scădere a preţurilor de consum a avut loc în luna august 2009, când produsele s-au ieftinit cu aproape 0,2% pe medie.

 Pe fondul ieftinirii preţurilor din luna iunie, rata anuală a inflaţiei a scăzut la 7,93%, de la 8,41% în luna anterioară. Evoluţia preţurilor din luna iunie a fost cu mult sub aşteptările analiştilor economici, care anticipau la o inflaţie lunară de 0,2% în medie. Potrivit datelor INS, în lunile de vară există o tendinţă de decelerare a inflaţiei, sau chiar de scădere a preţurilor, în condiţiile în care începe perioada de recoltare. În iunie, preţurile produselor alimentare au scăzut cu 1,3%, în special ca urmare a ieftinirii cartofilor cu 2%, dar şi a reducerii preţurilor la lapte şi produse lactate cu 0,24%. Ieftinirea produselor alimentare a fost compensată în mare parte de creşterea preţurilor pentru servicii cu 0,7%, în special la cele pentru transport aerian (+2%) şi telefonie (+2%). Preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,2% în iunie, în condiţiile în care nu au existat fluctuaţii semnificative pe fiecare produs în parte. De la începutul acestui an, preţurile de consum au urcat cu 2,75%.

Comentarii

comentarii