Acasă Economic România a devenit cea mai săracă țară din Uniunea Europeană

România a devenit cea mai săracă țară din Uniunea Europeană

DISTRIBUIȚI

taran“România, codașa Uniunii Europene”, este titlul unei lucrări pe care analistul economic, conf. dr. ing. Nicolae Țăran, a prezentat-o la Timisoara. Studiul despre nivelul de trai și consumul populației din Romania, prezentat de Nicolae Țăran, reflectă – cât de precis este posibil – nivelul de trai din statele Uniunii Europene şi din statele candidate la aderarea în Uniunea Europeană.

”Ce ar fi de subliniat? Un lucru deosebit de dramatic: România este în acest moment cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană. Într-adevăr, cele mai recente documente ale Eurostat reflectă foarte clar această contraperformanţă de ultimă oră: consumul individual de bunuri şi servicii al locuitorilor României în anul trecut a reprezentat doar 48% din valoarea medie a cestui indicator la nivelul statelor din Uniunea Europeană,” susține Țăran. Într-adevăr, din datele precedente rezultă că nivelul de trai al locuitorilor României a fost anul trecut de aproape 3 ori mai mic decât al luxemburghezilor, de 2,5 ori mai mic decât al germanilor şi de 2,3 ori mai mic decât al olandezilor. Tot din datele precedente rezultă că doar Slovenia a reuşit să evadeze din plutonul fostelor state comuniste care au aderat la Uniunea Europeană făcând schimb de locuri cu Portugalia. În al doilea rând, este de remarcat că statele care ocupă ultimele trei locuri în clasamentul AIC – Estonia, Bulgaria şi România – sunt state sărace în sensul statistic al acestui termen, întrucât consumul individual al locuitorilor acestora reprezintă mai puţin de 60% din media UE 27 a acestui indicator. În acest context, cred că şi Ungaria şi Letonia – state în care consumul individual de bunuri şi servicii a reprezentat anul trecut doar 61% din media UE 27 – pot fi incluse în categoria de neinvidiat a statelor sărace din Uniunea Europeană. În sfârşit, din tabel rezultă foarte clar că statele care îşi doresc primirea în UE 27 – inclusiv Croaţia care a fost primită deja în Uniunea Europeană – sunt state problemă în ceea ce priveşte nivelul de trai. Din acest motiv, primirea la masa bogaţilor – o masă la care nu toţi comesenii sunt cine ştie ce bogaţi, iar unii sunt chiar săraci – a Turciei, a Muntenegrului, a Serbiei, a Macedoniei, a Bosniei şi a Albaniei reprezintă o decizie extrem de dificilă pentru oficialităţile Uniunii Europene. ”Cred, însă, că noi cei care locuim în România nu ar trebui să ne batem prea mult capul cu problema extinderii Uniunii Europene. În opinia mea, pe noi ar trebui să ne preocupe mai mult decât orice două probleme de cu totul altă natură: De ce România a ajuns cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană ? Şi ce trebuie să facem ca să scăpăm de sărăcie? Apoi ne putem preocupa şi de extinderea Uniunii Europene, de excluderea sau ne-excluderea steliştilor din fotbalul european, ori de primirea sau neprimirea României în spaţiul Schengen”, spune Nicolae Țăran.

Comentarii

comentarii