Acasă Economic România după recesiune. Ce va urma?

România după recesiune. Ce va urma?

DISTRIBUIȚI

După cum este cunoscut, România a intrat în recesiune în ultimul trimestru al anului 2008, cele mai grave consecințe ale acestui fenomen fiind diminuarea in numai doi ani a Produsului Intern Brut Nominal ( PIB ) cu 8,3% si a numărului mediu de salariați cu 13,4%. După ce România a inregistrat in perioada 2000 – 2008 o crestere a PIB de 67,3% si a numarului mediu de salariați de 6,1%, au urmat, deci, doi ani de gravă recesiune. Dar care sunt cauzele acestei disfuncții social-economice ? De ce a intrat România în recesiune dupa o perioadă de nouă ani de boom economic ? 

In opinia mea, creșterea nesustenabilă a consumului in perioada 2000 – 2008 reprezintă principala cauză a declinului economic care a afectat atât de grav România în ultimii trei ani. Datele prezentate în tabelul următor reflectă foarte clar această disfuncție critică a boom – ului menționat. 
 
 – % din PIB –
 

Perioada

Consum final

Economisire

Exporturi nete

Investiții totale

Datoria externă totală

2001

92,450

17,824

-10,274

22,202

31,156

2002

89,992

18,667

-8,659

22,002

36,302

2003

94,856

16.149

-10,735

21,968

38,048

2004

96,793

15,317

-12,110

23,670

39,017

2005

98,189

14,650

-12,839

23,286

39,184

2006

99,218

16,080

-15,298

26,458

43,961

2007

99,763

17,562

-17,325

30,975

49,330

2008

96,667

19,693

-16,360

31,260

50,157

2009

87,225

21,130

-8,355

25,380

71,952

2010

85,585

22,166

-7,751

26,462

78,173

 
Intr-adevăr, datele din tabelul precedent indică foarte clar că preferința exagerată pentru consum si exporturile nete sistematic negative din ultimul deceniu au determinat niveluri critice ale deficitelor comerciale si ale îndatorării externe în cazul României. 
Pe de altă parte, comparând consumul final, economisirea, exporturile nete si investițiile la începutul și la sfârșitul deceniului trecut din Germania, din Japonia, din Statele Unite și din China, indicatori prezentați in tabelul următor, cu indicatorii similari din tabelul precedent, se poate observa fară nici o dificultate că recesiunea devine inevitabilă la un moment dat în țările unde consumul final reprezintă un scop în sine, așa cum este cazul României și al SUA, dar poate fi atenuată sau contracarată prin stimularea sistematică a competitivității, așa cu este cazul Germaniei, al Japoniei și mai ales al Chinei. Cu alte cuvinte, datele din urmatorul tabel reflectă faptul că un consum excesiv si o competitivitate insuficientă genereaza mai devreme sau mai târziu recesiune si chiar insolvență la nivel macroeconomic. 
 
 – % din PIB –
 

Perioada

Indicatori

Germania

Japonia

SUA

China

2001

Consum

75,973

71,776

87,894

60,718

Economisire

19,510

26,895

16,485

37,581

Exporturi nete

4,517

1,329

-4,379

1,701

Investiții

19,490

24,757

19,288

36,268

2010

Consum

71,062

74,812

93,127

42,860

Economisire

22,807

23,770

11,583

53,983

Exporturi nete

6,131

1,418

-4,710

3,157

Investiții

17,406

20,211

15,911

48,774

 
Așa cum rezultă din studiul de caz anterior, procesele de creștere economică în care valoarea însumată a consumului final, a economisirii si a exporturilor este in mod sistematic mai mare decât valoarea PIB calculată prin însumarea veniturilor brute din muncă și din capital sunt procese nesustenabile și inerent recesive, deoarece consumul final excedentar in raport cu veniturile brute din muncă și din capital nu poate fi finanțat decit prin indatorare externă. Aceasta constrângere de tip aritmetic reprezintă, deci, cauza fundamentală a actualei crize economice din SUA si a contagiunii sale globale. Din acest motiv, recesiunea și stagnarea economică din ultimii trei ani nu a putut fi contracarată în mod eficace nici în România, nici în SUA și nici in celelalte țări unde consumul a devansat competivitatea. In acest caz, așa cum era de așteptat, aceeași cauză a determinat aceleași efecte. Spre deosebire, țările în care creșterea economică s-a bazat pe stimularea a investițiilor si a competivității au reușit să contracareze mult mai eficace efectul de contagiune al colapsului economic american de acum trei ani. 
În sfârșit, trebuie menționat că, în pofida aparențelor, declinul economiei americane reprezintă un proces extrem de complicat in comparație cu cel din România. Astfel, în timp ce competivitatea economiei americane s-a diminuat semnificativ în ultimul deceniu, deși cheltuielile pentru învățământ ( CPI ) și cercetare-dezvoltare (CCD ) au fost în această perioadă la fel de mari ca și în perioadele precedente, în cazul Romaniei deprecierea competitivității nu a fost determinată doar de intensificarea competiției globale pentru resurse si piețe sau de ineficiența cheltuielilor pentru învățământ și cercetere – dezvoltare, la fel ca și în cazul SUA, ci mai ales de nivelul critic al acestor cheltuieli. Studiul de caz prezentat în continuare reflectă tocmai această relație dintre nivelul și eficiența cheltuielilor pentru învățământ si cercetare – dezvoltare, pe de o parte, respectiv dinamica exporturilor nete, pe de altă parte.
 
 – % din PIB –
 

Perioada

Indicatori

Germania

Japonia

SUA

China

România

2001

CPI

4,312

3,343

4,910

2,124

3,107

CCD

2,480

3,120

2,720

0,950

0,390

Exporturi nete

4,517

1,329

-4,379

1,701

-10,274

2008

CPI

4.780

3,640

5,740

2.308

4.224

CCD

2,820

3,440

2,770

1,440

0,590

Exporturi nete

6,137

1,418

-4,710

3.157

-16,360

 
În aceste circumstanțe, trebuie menționat că in primele șase luni ale acestui an România a inregistrat o creștere a PIB cu 1,6% comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut. Cu toate acestea, deficitul comercial al României a fost in primul semestru al acestui an un 4,543 miliarde euro, ceea ce reprezintă 8 % din deficitul comercial total al Uniunii Europene ( UE ), in timp ce ponderea României in PIB-ul UE a fost anul trecut de numai 1%. Mai mult, deficitele comerciale ale României din deceniul 2001 – 2010 și din prima jumătate a acestui an reprezintă contraperformanțe paradoxale în condițiile în care politica cursului de schimb promovată de BNR în perioada menționată a vizat o puternică stimulare a exporturilor si o defavorizare la fel de puternică a importurilor. Astfel, în anul 2001 valoarea medie a cursului de schimb al monedei naționale pe piața valutară a fost 2,904 lei / dolar. În același an , valoarea reală a cursului de schimb al monedei naționale ( implied purchasing power parity conversion rate ) a fost 0,274 lei / dolar. Rezultă, deci, că în 2001 cursul de schimb al leului pe piața valutară a fost depreciat cu 72,6% ca urmare a politicii monetare a Băncii Naționale a României ( BNR ) . Deasemenea, în 2010 valoarea medie a cursului de schimb al leului pe piața valutară a fost 3,178 lei / dolar, în timp ce valoarea reală a cursului de schimb al leului a fost 2,015 lei / dolar, de unde rezultă o depreciere cu 36,6% a cursului de schimb managerizat de BNR. 
Din cele prezentate rezultă că actualul proces de creștere economică din România este aproape identic, cel puțin în acest moment, cu cel din perioada 2000 -2008. Într-adevăr, chiar dacă consumul final din acest an a inregistrat o diminuare moderată in raport cu nivelurile record din deceniul trecut, competitivitatea sectorului real ( non – financiar ) al economiei a rămas la fel de scăzută ca și în perioada 2001 – 2008. Din acest motiv, riscul reintrării României in recesiune este după părerea mea foarte mare, deoarece creșterea economică sustenabilă implică in mod necesar un nivel ridicat de competivitate in sectorul real al economiei. Altfel spus, într-o economie necompetitivă creșterea economică pe termen lung nu este posibilă . In cazul României, deci, creșterea competivității sectorului real al economiei reprezintă principala problemă economică în acest moment.
 Dar de ce a fost și continuă să fie atit de scăzută competivitatea sectorului real al economiei românești ? În opinia mea, există cel puțin două probleme majore care au afectat și afectează in mod negativ competivitatea sectorului real al economiei românești:
nivelul redus al calității și al complexității produselor realizate in România; 
subfinanțarea și organizarea defectuoasă a învațământului și a activităților de cercetare –dezvoltare. 
In opinia mea, nivelul redus al calității și al complexității producției reprezintă principala disfuncție din sectorul real al economiei românești. Așa cum este cunoscut, în majoritatea companiilor din sectorul real al economiei românești, cu capital autohton sau străin, se realizează de regulă produse care implică o calificare sumară, un cost extrem de redus al forței de muncă și o valoare adăugată ( salarii, profit si amortizarea activelor imobilizate) la fel de redusă. Datele din următorul tabel reflectă tocmai această disfuncție majoră a sectorului real al economiei românești.
 
– euro / an –
 

Indicatori ( 2008 )

             UE

       Germania

          Romania

Valoarea adăugată / companie

293 074

654 336

116 113

Valoarea adăugată / salariat

45 169

52 641

13 321

 
Rezultă, deci, că sectorul real al economiei românești, unul dintre cele mai necompetitive din UE conform datelor din tabelul precedent, va deveni mai competitiv doar dacă majoritatea companiilor cu capital autohtoh și străin vor investi cu mult mai mult in inovarea și în înnoirea produselor și a tehnologiilor. Cu alte cuvinte, companiile din România vor deveni mai competitive doar dacă își vor diversifica oferta prin realizarea unor produse cu valoare adăugată mai mare comparativ cu situația actuală. Chiar dacă aceast deziderat strategic implică o creștere semnificativa a cheltuielilor cu forța de muncă, creșterea calității și a complexității produselor va genera in cele mai multe cazuri un dublu efect: eficacitate, prin creșterea vânzărilor, și eficiență, datorită multiplicării valorii adăugate. 
Așa cum s-a menționat, subfinanțarea si organizarea defectuoasă a învățămâmtului și a cercetării – dezvoltării reprezintă cea de a doua problemă majoră care afectează negativ competivitatea sectorului real al economiei românești. Datele prezentate in urmatorul tabel reflectă in opinia mea aceste puncte slabe ale invățământului românesc.
 
– 2008 –
 

 

Elevi ( Studenți )

Profesori

Școli ( Universități )

Învățământ preuniversitar

2 781 039

138 560

4 727

Universități publice

480 299

27 089

56

Universități private

410 859

4 884

50

 
Astfel, in 2008 cheltuielile publice pentru învățământ au fost de 7,368 miliarde lei. Ținînd cont că in anul menționat valoarea lunară a cheltuielilor de personal a fost în învățământul public de 2686 lei / salariat, rezultă că în același an valoarea cheltuielilor de personal aferente profesorilor a fost de 5,339 miliarde de lei ( 72,5% din cheltuielile totale ) . Drept urmare, valoarea resurselor bugetare utilizate pentru finanțarea celorlalte cheltuieli din învațământul public ( salarii, alte cheltuieli curente și investiții) a totalizat in 2008 doar 2,029 miliarde lei ( 17,5% din cheltuielile totale ). Rezultă, deci, că in 2008 nivelul resursele bugetare aferente învățământului public a fost extrem de redus, atât in ceea ce privește salariile nete ale profesorilor ( 1538 lei / lună ), cât și în cazul celorlalte cheltuieli specifice invățământului. În sfârșit, trebuie menționat că pe parcursul ultimelor decenii subfinanțarea invațamântului public românesc, exemplificată anterior, nu a reprezentat un accident nepredictibil sau o excepție, ci o politică publică promovată de toate guvernele care au condus România după 1989. 
În ceea ce privește managementul procesului de îmvățământ, din datele precedente rezultă că în 2008 norma didactică în învățământul preuniversitar a fost de 20 elevi / profesor, în învațămâmtul universitar public de 18 studenți / profesor și în învățământul universitar privat de 84 studenți / profesor. O analiză sumară a acestor variabile organizaționale indică o situație satisfăcătoare doar in ceea ce privește organizarea procesului didactic în învățămâmtul public preuniversitar și universitar, respectiv o situație dezastruoasă in ceea ce privește calitatea invățământului in universitățile private din România. Pe de altă parte, creșterea ponderii absolvenților de liceu in numărul total al tinerilor de 19 ani de la 70% in 2008, la 85% in 2011, precum și numărul mare al absolvenților din universități ( 232 855 în 2008 ) reflectă în opinia mea o gravă deficirență: masificarea invățământului liceal și universitar in detrimentul calității proceselor didactice , respectiv inadecvarea flagrantă a competențelor doibândite în procesul de învățământ în raport cu cerințele de pe piața muncii. 
 
La fel ca și în cazul învățământului, eficacitatea și eficiența activităților de cercetare – dezvoltare din institutele de cercetare, universitățile și companiile din România a fost afectată negativ in ultimile două decenii de subfinanțarea și de organizarea defectuoasă a acestui domeniu strategic. Astfel, in anul trecut bugetul activităților de cercetare – dezvoltare din Romania a totalizat 2,413 miliarde lei, din care 2,045 miliarde lei ( 84,7% ) au fost utilizați pentru finanțarea cheltuielilor curente si doar 368 milioane lei pentru investiții. Ori, atunci când bugetul activităților de cercetare – dezvoltare reprezintă doar 0,47% din PIB, iar investițiile aferente doar 0,07% din PIB, ca și în cazul României, probabilitatea de realizare a unor performanțe notabile în acest domeniu este extrem de redusă. În al doilea rând, eficacitatea activităților de cercetare – dezvoltare din institutele de cercetări si din universitățile românești a fost și este afectată negativ de nivelul scăzut al salariilor din acest domeniu. Spre exemplu, tot anul trecut nivelul mediu al salariilor celor 42 420 de angajati din institutele de cercetări din România a fost cu aproape 10 % mai mic decât salariul mediu la nivel național. În sfârșit, redundanțele de natură formal – ierarhică, centralizarea exccesivă a managementului, inadecvarea temelor de cercetare la cerințele sectorului real al economiei și motivația redusă a multor companii românești pentru inovare și înnoire reprezintă, deasemenea, factori majori de risc in domeniul analizat. 
Surse de date:
1. International Monetary Fund, World Economic Outlook Database September 2011.
2. United Nations, International Trade Statistics Yerbook, 2009.
3. United Nations, International Trade Statistics Yerbook, 2010.
4. World Bank, World Devlopment Indicators, 2011.
5. Eurostat, Sustainable devlopment indicators, 2011.
6. Institutul Național de Statistică, Anuarul statistic 2009.
7. Institutul Național de Statisdtică, Buletin statistic lunar, 7 / 2011. 
8. Institutul Național de Statistică, Cpomunicat de presă, 203 /27.09.2011.
9. Insdtitutul Național de Statistică, Comunicat de presă, 208 / 30.09.2011.
 
Dr. Ing. Nicolae Țăran 

Comentarii

comentarii