Indiferent ce urmează să se întâmple, pentru o vreme cel puțin, Florin Cîțu rămâne agățat de Palatul Victoria. Cu echipa sa din PNL și UDMR. Criza politică continuă și se adâncește. Iar contribuția lui Klaus Iohannis în aceste sens este decisivă. Iar răspunderea sa e aproape integrală.
Florin Cîțu nu demisionează. Are susținerea conducerii PNL, inclusiv a adversarului său intern Ludovic Orban. Și este încurajat să se mențină pe poziție în mod ferm de președintele Klaus Iohannis. Ca dovadă, Cîțu a invocat insistent un aranjament în acest sens cu locatarul de la Cotroceni. Conform tututror scenariilor, o vreme cel puțin, Cîțu va continua să guverneze. Și va comite în continuare nenorociri.
Pozițiile PNL și USR s-au dovedit a fi, așa cum am presupus în analiza anterioară, ireconciliabile. Cele două părți nu au lăsat între ele niciun spațiu liber de manevre politice. De negocieri. În consecință, ne vom găsi în câteva zile într-unul dintre următoarele două scenarii:
Scenariul unu: Toți miniștrii USR demisionează, părăsind astfel atât guvernarea, cât și Coaliția care asigură majoritatea parlamentară. În consecință, conform Constituției, am putea avea un Guvern Cîțu, dar într-o altă structură politică. Ceea ce presupune că acesta este silit să ceară un vot în Parlament pentru noul său Guvern. Un vot care este greu de presupus că în condițiile date îi va fi favorabil. Iar dacă nu, Guvernul Cîțu este oficial demis, iar partidele parlamentare, împreună cu președintele, vor trebui să identifice o nouă formulă de gestionare a administrației publice centrale.
Scenariul doi: Nu demisionează absolut toți useriștii din Guvern și în această situație este necesară introducerea și susținerea unei moțiuni de cenzură. Prima moțiune de cenzură prezentată Parlament este cea elaborată de AUR și semnată și de USR. Cu angajamentul ferm al PSD de a vota în Parlament pentru susținerea acestei moțiuni. Să păstrăm pentru mai târziu un scurt, dar necesar comentariu privind jocul ciudat, în opinia mea pervers, pe care îl face cel mai mare partid politic din România. Conform scenariului de mai sus, dacă PSD nu se sucește, Guvernul Cîțu este oficial demis de către o largă majoritate parlamentară. Eu sunt convins că vor vota într-o asemenea situație și cei mai mulți dintre neafiliați și o parte dintre parlamentarii altor minorități naționale decât cea maghiară. Și chiar unii dintre parlamentarii PNL. Din nou, ne vom afla deci în situația în care, după demitere, partidele parlamentare vor fi nevoite să negocieze pentru a încerca să identifice o soluție pe care să i-o impună lui Klaus Iohannis. Și din nou, acesta are o largă marjă de manevră.
Indiferent cât de repede și de eficient se vor mișca partidele politice, împreună sau fără PNL o soluție care să le redea românilor o largă încredere într-o viitoare guvernare va fi greu, dacă nu cumva chiar imposibil de identificat. Este limpede că, în Parlament, PNL și UDMR vor face tot ce este posibil pentru a trage de timp și pentru a întârzia un deznodământ. În speranța că astfel își vor putea crea un spațiu de manevră pentru a pune, prin varii mijloace, presiune pe USR, determinându-l să se întoarcă din drum. Și să cedeze. Este deasemenea limpede că între partide cu puncte de vedere, până una alta, ireconciliabile va fi extrem de dificil să fie găsit cel mai mic numitor comun pentru ca împreună să poată elabora un program de guvernare cât de cât viabil, să bată astfel palma, și să se prezinte la Cotroceni cu soluția în plic. Și trebuie ținut foarte serios cont de faptul că președintele Klaus Iohannis va face tot ce este posibil pentru ca la rândul său să tragă de timp și să-l mențină încă o vreme pe Cîțu la Palatul Victoria, chiar dacă Guvernul va avea o vreme împuterniciri limitate. Termenul pe care Klaus Iohannis îl are în vedere este sfârșitul acestei luni, când speră să se finalizeze în favoarea lui Cîțu procesul electoral din interiorul PNL: dacă până atunci Cîțu va fi debarcat de la Palatul Victoria, șansele acestuia de succes scad exponențial.
În războiul de imagine, PNL se cramponează cât poate de mult de proiectul Anghel Saligny, în ideea că astfel va câștiga un plus de popularitate în rândul comunităților locale cărora, prin respectivul proiect, li se promite marea cu sarea. Iar pentru electoratul mai radical este după cum se vede invocată cu insistență tema desființării SIIJ. Tot în acest război de imagine trebuie încadrată și poziția destul de ambiguă a PSD partid căruia îi convine această situație de șpagat politic, chiar dacă ea generează o criză politică extrem de costisitoare pentru populație. Crede PSD că in felul acesta atât PNL cât și USR se erodează atât de mult la guvernare, încât în viitor nu vor mai conta în lupta politică. Este un calcul total imoral și care nu cred că va aduce pentru PSD beneficiile scontate. Atrag însă atenția asupra faptului că, la limită, pentru PSD ar fi convenabil, chiar seducător, dată fiind poziția pe care am expus-o mai sus, ca România să fie guvernată în viitor de un guvern cât mai slab.
Având în vedere toate motivele pe care le-am expus mai sus, am convingerea că va mai dura un timp, probabil o lună, până când românii nu-l vor mai avea pe cap pe Florin Cîțu. Dar indiferent dacă am sau nu dreptate, ceea ce este cu adevărat grav e lipsa totală de legitimitate a acestul Guvern. Să luăm în calcul faptul că PNL se bucură în prezent de o încredere de cel mult 20 – 25%. Iar UDMR, aliatul său la guvernare, de 5-6%. Avem deci un total, hai să spunem, de 30%. Dar 30% din ce? Nu au votat decât jumătate dintre electori. Prin urmare, cei 30% se fac 15%. Cu o susținere populară de doar 15% nu se poate guverna decât prost. În absența încrederii nimic nu funcționează!
