Țăranul e pe câmp… doar în cântecele copilăriei sau în visurile noastre. Acum, alții sunt pe câmp. Ce câmp! Această imagine a fost surprinsă la sfârșitul săptămânii trecute, în Timișoara. Unde? Exact în spatele blocurilor luxoase de pe Torontalului, VOX, și în spatele străzilor cu vile luxoase, aparținând unor persoane cunoscute din Timișoara, unele condamnate pentru corupție, cu averi făcute din administrația publică locală. Istorie. Una jalnică. Nimeni din cei care locuiesc acolo nu a văzut fauna aceasta, în spatele ”grădinilor lor”? Sau nu le mai pasă? Lor le este mult prea bine, nu mai contează.
În aceste construcții improvizate, fără electricitate, fără apă, toalete și restul, locuiesc, îngrămădite, câteva familii de romi, aciuite aici din Oltenia, dar și câteva din Banat. Am apelat la Poliția Locală. Poliția a găsit amestecul de mizerie și vietăți umane, i-a amendat… și gata! Când am trecut aproape de ei, despachetau frenetic mai multe bagaje murdare, saci cu obiecte și se grăbeau să le pună undeva. Ce erau acele obiecte? De unde proveneau? Autoritățile pot afla.
Fără condiții civilizate, acești romi, din categoria celor nomazi, desigur, umblă și ei în oraș, umplu cu ”miresme îngrozitoare” tramvaiele și autobuzele, cerșesc, umplu bisericile, în speranța că oamenilor le va fi milă, umplu intersecțiile, stau la pândă pentru orice, căutând soluții simple de supraviețuire. Nu muncesc. Nu merg la medic. Nu au asigurări medicale.
Pentru ei, ca și pentru mulți imigranți care umplu, din nou, străzile orașului, Timișoara este o atracție și încearcă, dar nu pe căi legale, să devină un fel de ”timișoreni”.
Autoritățile au obligația să ia în calcul acest fenomen, al ocupării spațiilor neconstruite, altfel, așa cum își doresc neomarxiștii în lume, ”dreptul la locuire” ar putea deveni… ”dreptul la mutare din câmp, din cort, în casa ta, a mea, a lui, a ei, a noastră…”
Acestea sunt niște semne, să nu le ignorăm.
Toate lucrurile grele pentru omenire au debutat cu ”mici fapte”, pe care autoritățile le-au luat în derâdere.
Să nu plângem, mai este până acolo, dar să nu râdem.
Pe câmpurile uscate din spatele Timișoarei elegante este o lume urâtă, gata să se bucure de ceea ce alții nesocotesc.
