Acasă Eveniment Rotary Club Timişoara vrea o „parcare” pentru biciclete în Piaţa Traian

Rotary Club Timişoara vrea o „parcare” pentru biciclete în Piaţa Traian

DISTRIBUIȚI

verde semafor bicicleteÎn perioada 19-21 iulie 2013, la Timişoara se desfăşoară o nouă ediţie a Zilelor Fabricului. Rotary Club Timişoara participă la eveniment cu scopul de a oferi cartierului timişorean un suport pentru biciclete.

Sâmbătă, 20 iulie, de la ora 12.00, membrii Clubului Rotary vor vinde cărţi, albume şi postere la un stand amenajat pe platoul din Piaţa Traian. „Obiectele scoase la vânzare sunt donate de membrii clubului de servicii sociale. Cu banii strânşi din vânzarea obiectelor se va achiziţiona un suport pentru biciclete, care va fi făcut cadoul cartierului Fabric. Standul Rotary va fi una dintre atracţiile manifestării «Târgul breslelor» din Piaţa Traian, târg realizat împreună cu Asociaţia «Piaţa Unirii». Timişorenii sunt invitaţi să participe, alături de Rotary Club Timişoara, la această acţiune în folosul bicicliştilor!”, a declarat Adrian Aron, preşedinte 2013-2014 al Clubului Rotary Timişoara.

Zilele Fabricului este un eveniment organizat de Consiliul Consultativ de Cartier „Fabric”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara. Ajuns la cea de-a cincea ediţie, evenimentul reuneşte manifestări culturale, religioase şi sportive, cu scopul de a promova istoria şi tradiţia cartierului.

Numărând 1,2 milioane de membri, în peste 32.000 de cluburi la nivel mondial, Rotary este o organizaţie de lideri de afaceri şi profesiuni care furnizează servicii umanitare, aplică standarde etice înalte în toate vocaţiile şi ajută la construirea bunăvoinţei şi păcii mondiale. Rotary Club Timişoara, care a funţionat iniţial între anii 1929 şi 1940, este primul club Rotary reînfiinţat în capitala Banatului după 1990.  

Comentarii

comentarii