Acasă Actualitate Rotary Ripensis Timişoara a finalizat un proiect de mare impact la Spitalul...

Rotary Ripensis Timişoara a finalizat un proiect de mare impact la Spitalul Municipal

DISTRIBUIȚI

DSCF7128Luni 27 iunie, Rotary Club Timişoara Ripensis a finalizat la Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara un proiect de mare impact în valoare de 8.000 euro, pentru pacienţii din zona de vest a României –judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara.
La iniţiativa Ramonei Gâdea, cadru medical şi membră a clubului, rotarienii au achiziţionat un kit de artroscopie Stortz în valoare de 8.000 euro, pentru laparoscopul existent de la Clinica de Chirugie Generală I. De ce rotarienii au dorit să sprijine Spitalul Muncipal Timişoara? Cristi Jurji, Guvernatorul Districtului România-Republica Moldova, a spus: „Noi suntem o organizaţie aflată în slujba comunităţii şi identificăm în peisajul local nevoile existente pe care primăria şi celelate instituţii nu reuşesc să le rezolve, iar noi încercăm să le punem în practică. În continuare vom fi mereu pregătiţi să ajutăm unităţile sanitare dacă au nevoie de sprijin”, a spus Jurji.
Proiectul era cu tât mai mult necesar, cu cât în clinică nu se efectuau intervenţii astroscopice, în compartimentul de Ortopedie şi Traumatologie. „Acum, cu sprijinul rotarienilor aceste intervenţii devin posibile. Este un proiect de mare impact, datorită faptului că unitatea sanitară este una dintre instituţiile medicale de tradiţie, care serveşte nu numai Timişul, ci întreaga zonă de vest a ţării. Mai mult, aici vin pacienţi chiar din întreaga ţară. Beneficiile proiectului sunt: susţinerea performanţei, creşterea calităţii actului medical şi a paletei de afecţiuni care pot fi tratate, introducerea în practică a unor tehnici operatorii moderne care reduc durata de recuperare postoperatorie a pacienţilor şi care cresc calitatea vieţii acestora”, a spus prof. dr. Octavian Creţu, şeful Clinicii de Chirugie I.
Clinica de Chirurgie Generală I a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara deserveşte anual peste 2.500 de pacienţi, prin cele patru compartimente: chirurgie generală, hepatică, ortopedie-traumatologie şi neurochirurgie. Datorită specificului de urgenţă, activitatea medicală este una complexă, personalul medical este specializat şi supraspecializat pentru a trata o paletă largă de afecţiuni. Totuşi mai este nevoie de multe dotări cu aparatură medicală. Spitalul are 1.022 paturi.
Dr. Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal Timişoara, a mulţumit rotarienilor pentru acest proiect. „Mulţumesc foarte mult Clubului Rotary Ripensis pentru sprijinul acordat. Mai mult, în continuare, rotarienii şi-au exprimat dorinţa de a ne ajuta, fiindcă avem mare nevoie. Este vorba de un viitor proiect de reabilitare a unor saloane de la Maternitatea Odobescu, la departamentul Obstretică Patologică, unde se internează gravidele care au diverse probleme medicale. În acest moment sunt condiţii mai dificile de cazare. Sunt şapte saloane care au nevoie de reabilitare, de aceea gravidele sunt înghesuite în două saloane”, a spus dr. Olimpia Oprea.

Comentarii

comentarii