Acasă Actualitate Rotary Timișoara 90 de ani: ÎPSS Ioan: ”Am pus mâna pe pieptul...

Rotary Timișoara 90 de ani: ÎPSS Ioan: ”Am pus mâna pe pieptul unui rotarian. Simțeam două inimi bătând…”

576
DISTRIBUIȚI

Sub egida Rotary Inspiră Comunitatea, rotarienii s-au reunit la Filarmonica Banatul vineri, 17 mai, la o manifestare de suflet, alături de partenerii lor – organizații și companii – cu rol important în societatea timișoreană.

Astfel, a avut loc aniversarea a 90 de ani de la înființare și 25 de ani de la reînființarea clubului Rotary Timișoara. În același timp, au fost marcați 90 de ani de mișcare rotariană la Timișoara.

Evenimentul a evocat istoria clubului, lansarea monografiei Rotary Timișoara 90 și a cuprins și un recital oferit de studenții Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara.

Cu acest prilej, mai multe personalități ale vieții sociale și reprezentanți ai instituțiilor locale și județene au transmis mesaje de felicitare și respect pentru rotarieni.

Primul a fost ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului

”Multe proiecte frumoase ați derulat de-a lungul anilor. Ați strâns 3 milioane de euro și i-ați cheltuit pe coastele suferinței românești, de aici din Banat, în folosul oamenilor în nevoi. Să menținem lumina binelui pe care de 90 de an au aprins-o înaintașii dumneavoastră. Am pus mâna pe pieptul unui rotarian și nu știam ce se întâmplă. Simțeam două inimi bătând. Mi-am spus că sunteți oameni cu două inimi: una bate pentru dumneavoastră și una pentru semeni. Să vă țină Dumnezeu sănătoase ambele inimi!”.

Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș.

”Dublul eveniment de astăzi reprezintă o manifestare importantă pentru județul Timiș: aniversarea a 90 de ani de la înființare, dar și 25 de ani de activitate în domeniul social, cultural, sănătate și o investiție de 3 milioane de euro. Nu pot decât să vă aduc mulțumiri în numele cetățenilor din Timiș, pentru ceea ce ați făcut și veți face și pentru implicarea dumneavoastră în bunul mers al activității și pentru că sunteți alături de comunitate. Felicit membrii Clubului Rotary Timișoara!”.

Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei

”Astăzi e o sărbătoare a tuturor rotarienilor timișoreni. Sunt 25 de ani de la reînființare și sume mari investite în proiecte sociale. E un bilanț îmbucurător. Comunitatea din Timișoara este recunoscătoare pentru operele de caritate înfăptuite de dumneavoastră. Suntem recunoscători pentru ceea ce faceți pentru societate, în dezvoltarea comunității și a orașului. Vă mulțumesc în numele Timișoarei. Inclusiv această sărbătoare este organizată în numele carității, în sprijinul copiilor. Felicitări”.

Diana Andone, președinta Clubului Rotary Timișoara

”Această manifestare este aniversarea unei istorii, care s-a clădit în ultimii 90 de ani. Suntem rotarieni. Indiferent ce se întâmplă noi suntem aici și vom continua să servim în continuare comunitatea cu aceeași intensitate cu care am făcut-o în ultimii 25 de ani. Să facem acte de caritate, de servicii și de voluntariat pentru oraș. Pentru toți rotarienii toate acestea înseamnă ”A servi mai presus de sine însuși”, care este motto-ul nostru. Cel mai în vârstă rotarian are 73 de ani, iar cel mai tânăr împlinește 30 de ani. Ne-am asigurat și continuitatea și stabilitatea, adunând atât înțelepciunea tuturor, cât și intensitatea și entuziasmul tinereții. Este amalgamul perfect pentru Rotary și ceea ce ne determină pe toți să facem lucrurile mai bine. Am strâns gânduri, povești, imagini și proiecte într-o carte, pentru a arăta ce a făcut Rotary Timișoara în acești 25 de ani. Sunt în sală reprezentanții ai 87 de entități -societăți, instituții, organizații – pe care Rotary Timișoara le-a ajutat în ultimii 25 de ani, le-a sprijinit și le-a avut ca parteneri. Acest exercițiu de a face bine comunității, de a da înapoi din averea ta, din timpul tău, din energia ta, din gândurile și ideile tale îți pot permite ca pe viitor să fii mai bun, să ai o viață mai bună și mai demnă”.

Cristian Jurji, guvernatorul Rotary Districtul 2241 România Republica Moldova

”Sărbătoarea de 90 de ani de la înființare și 25 de ani de la reînființare reprezintă un moment atât de fast și emoționant pentru Clubul Rotary Timișoara. Vă felicit. Trebuie să spunem ce facem, pentru ce suntem aici, de ce dăruim din cele 24 de ore câteva ore și comunității, să o ajutăm. Asta ne face să fim altfel. Vă felicit pentru tot ceea ce ați reușit să faceți până acum. Este un exemplu demn de urmat și, cu siguranță, veți merge mai departe, fiindcă după tot ceea ce ați realizat vă obligă să continuați cu succes”.

Laila Onu, președinta Fundației Pentru Voi, și membru Rotary, a făcut o prezentare succintă a proiectelor clubului Rotary Timișoara implementate, pentru care au fost investite cele 3 milioane de euro. Proiectele din domeniul medical au fost o prioritate pentru clubul Rotary încă de la înființare. Altele au vizat asigurarea de stagii de formare a medicilor români în clinici din Franța și Olanda.

Câteva unități sanitare sprijinite: Spitalul de copii Louis Ţurcanu Timișoara, Clinica de Oftalmologie din Timişoara, Clinica ASCAR, OncoHelp, Ambulanța de la Spitalul din Turnu Severin, Cabinetul de kinetoterapie al Bazei de tratament din Sânnicolaul Mare sau Centrul Naţional de Studii pentru Medicina Familiei din România.

”În anii 90, nivelul de sărăcie în România era cel mai mare din Europa. În aceste condiții, clubul Rotary Timișoara a derulat multe proiecte în sprijinul persoanelor dezavantajate – orfani, bolnavi de HIV-SIDA, persoane cu dizabilități, bătrâni. La început, activitățile au fost desfășurate în parteneriat cu cluburile din străinătate. Am acoperit nevoi sociale din Oradea, Reșița, Râmnicul Vâlcea și Severin. Cluburile partenere au fost din Olanda, Franța, Marea Britanie și Germania”, a amintit Laila Onu.

Clubul Rotary Timişoara a investit în România peste 3 milioane de euro, între 1994 – 2004 – 2019 de activitate nouă, peste 1.8 milioane fiind sume atrase din exterior.

Proiectele din primii 10 ani din domeniul social au vizat dotarea centrelor sociale pentru copii, bătrâni, persoane cu dizabilități, copii cu SIDA, totul sub sloganul “A servi mai presus de sine”

Prezentăm câteva din organizațiile din domeniul social care au beneficiat de sprijin în acești ani:

Fundaţia Timişoara’89, Căminul de copii preşcolari infectaţi cu HIV din Reşiţa, Fundaţia „Grijă pentru bunici” din Oradea, Centrul pentru copii cu dizabilităţi mintale din Moldăreşti, Râmnicu Vâlcea, Căminul de bătrâni Inocențiu Klein din Timişoara, Şcoala specială din Recaş, Fundația „Pentru Voi” Timișoara , Asociaţia „17 Decembrie” din Timişoara, Fundaţia „Rudolf Walter” – Timişoara, Caminul Spital de la Gavojdia, Casa cu ferestre deschise Timișoara, Centrul pentru distrofici Timișoara.

Fondurile strânse cu ocazia evenimentelor organizate în 17 mai 2019 vor fi folosite integral pentru proiectul Dăruiește un zâmbet, în scopul dotării Centrului de excelență chirurgicală pentru malformații faciale din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru copii ”Louis Țurcanu” Timișoara.

La mulți ani, Rotary Club Timișoara!

Clubul Rotary Timișoara (fondat 1929 – refondat 1994), parte al Rotary Internațional, este al doilea club ca și vechime al României, înființat la doar 24 ani de la naşterea mişcării rotariene în SUA. Rotary Club Timișoara a sprijinit fondarea cluburilor din Timișoara: Rotary Club Cetate, Rotary Club Ripensis, Rotary Club Opera, Rotary Club Cosmopolitan.

Asociaţie de egali, fiecare recunoscut profesional în domeniul său de activitate, compusă din persoane de caracter şi care se bucură de o bună reputaţie, lucrând ca buni profesionişti, lideri ai comunităţilor locale, Rotary promovează idealul de a servi binele public în profesie şi în societate prin integritate, aplicând standarde etice în afaceri, în viaţa profesională şi publică.

În cei aproape 90 de ani de existență, Rotary Club Timișoara a susținut și promovat proiecte sociale, medicale, educaționale și culturale cu impact mare în comunitatea regională și națională.

Motivați de principiul rotarian ”A servi mai presus de tine însuți!”, cei 77 de membri ai Rotary Club Timișoara au realizat în ultimii 25 de ani proiecte caritabile de peste 3 milioane de euro.

Misiunea Rotary: Serviciul în folosul celorlalți, promovarea înțelegerii mondiale, a bunăvoinței și a păcii.

Obiectivul Rotary: Încurajarea și dezvoltarea idealului de serviciu ca baza a acțiunii eficiente.

Valorile Rotary: Serviciul în folosul comunității. Prietenia (fellowship). Diversitatea. Integritatea. Conducerea competență (leadership).

La mulți ani, Rotary Club Timișoara!

Comentarii

comentarii