Acasă Actualitate Rotary Timișoara a dotat Centrul de Transfuzii Timișoara cu două hemomixere

Rotary Timișoara a dotat Centrul de Transfuzii Timișoara cu două hemomixere

DISTRIBUIȚI

În cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 90 de ani, Rotary Club Timișoara a făcut o donație de echipamente medicale Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara și a fost montată și o placă în cinstea evenimentului, luni 13 mai 2019.

CRTS Timișoara deservește cele 17 spitale din oraș și din județul Timiș, iar la nevoie și unitățile sanitare din județele învecinate. Necesitățile de sânge ale pacienților internați sunt mari și depășesc 100 unități de sânge pe zi.

Cu acest prilej, Diana Andone, președinta Rotary Timișoara, a explicat de ce clubul a făcut această donație:

„Rotary Timișoara a fost înființat în 1929 și reînființat în 1994, iar în această vineri sărbătorește și aniversează festiv 90 de ani. Noi suntem un club care dăruim și sprijinim comunitatea cât mai mult și considerăm că o ceremonie aniversară este potrivită, dar mult mai potrivit este să facem un bine societății. Luni 13 mai, a venit rândul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină, deoarece proiectul pe care l-am realizat – de obținere și donare a celor două hemomixere – s-a potrivit cu acest eveniment aniversar – 90 de ani”, a spus Diana Andone.

Cele două hemomixerelor au costat 4.000 de euro.

Rodica Lighezan, directorul CRTS Timișoara, a amintit că donația făcută de rotarieni ajută mult activitatea centrului.

“Nevoia de sânge în spitale est mare, iar cu ajutorul celor două hemomixere va fi redus timpul de așteptare, iar pe teren vom putea merge cu patru, nu cu două hemomixere. Suntem în proces de recrutare de personal, iar până în august vom avea numărul real de angajați. Numărul donatorilor nu este suficient pentru a satisface nevoia de sânge din spitale, dar ne apropiem. Ajungem la 90 pe zi. Ar trebui să fie peste 100 de donatori pe zi. Am mai avea nevoie de o sudeoză și mai multe paturi, fiindcă cele pe care le avem sunt învechite”, a declarat Rodica Lighezan.

În cadrul CRTS Timișoara sângele este recoltat de la donatori, act benevol, de mărinimie și solidaritate umană. CRTS desfășoară, cu discreție și eficiență, o activitate pusă în slujba oamenilor.

Aceste nevoi de sânge pe zi pot fi asigurate doar prin creșterea numărului de donatori.

Proiectul realizat cu susținerea Rotary Club Timișoara și-a propus să crească numărul de donatori de sânge pe două căi: prin optimizarea activității în centru, în sensul reducerii timpilor de așteptare, și prin creșterea numărului de colecte mobile la sediile diverselor companii și instituții.

Pentru aceasta s-a realizat dotarea cu aparatură specifică activității de donare obiectivată prin achiziționarea echipamentului de transport al unităților de sânge recoltate în cursul colectelor mobile și a două hemomixere.

Hemomixerele și sudeusele din dotarea actuală a CRTS Timișoara sunt insuficiente ca număr, au o vechime de peste 10 ani și se defectează frecvent.

Hemomixerele asigură amestecarea continuă a sângelui în timpul donarii și reprezintă aparate absolut necesare pentru ca  acțiunea de donare să aibă loc.

Prin sponsorizarea de la Clubul Rotary Timișoara, materializată prin achiziția a două hemomixere, a crescut, în primele 4 luni ale 2019, numărul de donatori și implicit numărul unităților de sânge, încât s-a putut onora necesarul spitalelor.

Clubul Rotary Club Timișoara (fondat 1929 – refondat 1994), parte a Rotary Internațional, este al doilea club ca și vechime al României, înființat la doar 24 ani de la naşterea mişcării rotariene în SUA.

Asociaţie de egali, fiecare recunoscut profesional în domeniul său de activitate, compusă din persoane de caracter şi care se bucură de o bună reputaţie, lucrând ca buni profesionişti, lideri ai comunităţilor locale, Rotary promovează idealul de a servi binele public în profesie şi în societate prin integritate, aplicând standarde etice în afaceri, în viaţa profesională şi publică.

În cei 90 de ani de existență, Rotary Club Timișoara a susținut și promovat proiecte sociale, medicale, educaționale și culturale cu impact mare în comunitatea regională și națională.

Motivați de principiul rotarian ”A servi mai presus de tine însuți!”, cei 75 de membri ai Rotary Club Timișoara au realizat în ultimii 25 de ani proiecte caritabile de peste 3 milioane de euro.

 

 

Comentarii

comentarii