Ah, politica asta… Fostul preşedinte al filialei judeţene a Partidului Poporului – Dan Diaconescu, Vasile Caprea, şi-a turnat cenuşă în cap şi a primit cum se cuvine venirea lui Adrian Diaconu în partid, un om pe care… abia acum l-a cunoscuut şi a văzut cât de integru şi folositor partidului este.
Până acum însă, în urmă cu câteva săptămâni, fostul preşedinte PP-DD Timiş, Vasile Caprea, arunca acuze în Adrian Diaconu mai rău decât picurii unei ploi torenţiale. Acum se pare că pe strada lui Caprea a ieşit soarele din acest punct de vedere.
„La început nu-l cunoşteam pe acest preşedinte. Acum l-am cunoscut. Tot ce am făcut, am făcut pentru acest partid. Am lucrat cu o echipă şi aveam datoria să duc această activitate până la capăt. Părerea mea e că am greşit atunci când l-am acuzat pe Diaconu şi interesele partidului sunt mai presus de persoana Caprea Vasile”, a declarat Vasile Caprea, fost preşedinte de filială, actual vicepreşedinte PP-DD.
„Doamna Simona Man m-a convins că am greşit că nu s-a supărat că am atacat-o în acea conferinţă de presă”
La Timiş, Adrian Diaconu a fost impus de preşedintele partidului de la centru, Simona Man. S-au repetat cazuri de acest gen la Caraş-Severin, Arad, Reşiţa, iar lista ar putea continua, din ceea ce declară cei care încă fac parte din PP-DD. Asta pentru că ei vor fi schimbaţi cu alţii. În ceea ce priveşte biroul judeţean din Timiş al PP-DD, acesta a fost dizolvat. „Încearcă să ne bage pe gât un pedelist – Adrian Diaconu. Mi l-a impus doamna Simona Man în organizaţia judeţeană”, spunea încă preşedintele PP-DD Timiş, Vasile Caprea, în 5 martie.
Pe Simona Man, preşedintele partidului la nivel national, a făcut-o la fel, cu ou şi cu oţet. Acum totul s-a schimbat. „Doamna Simona Man m-a convins că am greşit nu s-a supărat că am atacat-o în acea conferinţă de presă. Mi-a explicat de ce este nevoie să facem o schimbare şi a avut dreptate. Să faci un partid trebuie să fii pregătit şi din punct de vedere economic. Eu nu sunt pregătit. Pentru a face parte din Biroul Permanent Naţional trebuia să fac deplasări la Bucureşti, ceea ce sănătatea nu-mi permite. Vreau să duc până la capăt obiectivele propuse. Eu am avut intenţia să fac pasul în spate de mai demult”, spune Caprea, acum, la o lună şi o zi după declaraţiile în care îi ataca pe Diaconu şi pe Simona Man.
„Skandenbergul va fi pe viaţă şi pe moarte”
„Dacă singurul reproş care se poate face este acela că am făcut parte dintr-o formaţiune politică, nu este drept. Ar fi bine să alegem calea de mijloc. Să cooptăm în echipă oameni care pot aduce voturi. M-am alăturat acestui proiect politic convins fiind că voi conta în ecuaţia politică ulterioară. Vreau ca până în noiembrie, la următoarele alegeri, să arăt că am făcut ceva. Am spus-o şi celorlalţi actori de pe scena politică timişoreană că nu închid nicio uşă. Nu resping nicio propunere de alianţă câtă vreme este dorită de populaţia locală prin vot. Dacă obţin 30 la sută în opoziţie nu pot justifica alegătorilor că mi-au dat un vot şi nu am făcut nimic cu el. Vreau să creez majorităţi. Avem certitudinea a 3-4 posturi de primari pe fiecare colegiu din cele 6. M-ar mulţumi acest procent. Skandenbergul va fi pe viaţă şi pe moarte”, spune Adrian Diaconu, cel care va candida la consiliul judeţean din partea PP-DD şi actualul preşedinte al filalei judeţe al partidului lui Dan Diaconescu în Timiş.
Comentarii
comentarii