Acasă Editorial Rușinea fără limite are un nume: Robert Kristof

Rușinea fără limite are un nume: Robert Kristof

1947
DISTRIBUIȚI

Informația susținută de dovezi și de declarațiile unor persoane din aproprierea subiectului Robert Kristof, despre care deja se știe, a făcut înconjurul regiunii Banat. O rușine, o atitudine promovată de un lucrător imberb din Primăria Timișoara, mai exact de city-managerul care se crede vice-primar și, poate, de ce nu? – acromegalia este nelimitată -, primar, a devenit subiectul revoltei publice. City Managerul Timișoarei vorbește despre sine ca despre un zeu, pe la spate, desigur, îl râde toată suflarea, iar perioada în care este, cu ajutorul domnului Robu, city-manager al Timișoarei (Doamne, ce sinistru!), o numește ”mandatul meu”. Nu citește cărți despre profilul angajatului în sistemul administrație publice, evident, altfel, ar înțelege că mandat au doar… aleșii!

Personajul Robert Kristof și-a scris un proiect de hotărâre de CLT, pe care aleșii noștri locali sperăm că nu-l vor vota vineri, 27 iulie 2018, prin care își cere mărirea salariului pentru ”competențele sale”, la 16.000 lei! Nerușinare, neobrăzare, dictatură locală, acest imberb se crede… valoros. Nici măcar nu cunoaște străzile Timișoarei, asta pot eu confirma, sub prestarea jurământului, habar nu are despre situația orașului, ba, mai mult, dezinformează cu tupeu că Primăria Timișoara NU datorează bani RETIM-ului. Dovezile minciunii, peste câteva ore, în Ziua de Vest, iar cititorii noștri vor putea să aibă, încă o dată, proba minciunii unor oameni plătiți din bani publici pentru teatru ieftin și operetă… de piață.

Nerușinarea fără frontiere este un exercițiu, pe care, din păcate, cei intrați în viața unor instituții publice, îl învață foarte repede. Acest Robert Kristof nu lucrase în viața sa în administrație, luat direct de pe băncile facultății, pentru ”marea calitate” de a fi apropiat unui singur om, domnului Nicolae Robu, s-a văzut cocoțat în funcția de city-manager, precum un ciudat care ar fi făcut câteva cursuri de alergare care ar îndrăzni să participe la olimpiada sportivă, sperând să-și facă faimă.

În această vreme, domnul Robu îi adună pe angajați și le spune că nu vor mai plăti nimic fără aprobarea sa, deși, conform legii, ordonator de plăți este DOAR primarul orașului, pentru că… nu sunt bani în primărie. În această vreme, de asemenea, numeroase firme vor falimenta, nu sunt plătite pentru lucrările efectuate la cererea Primăriei Timișoara, dar bani pentru acest Robert ar urma să fie?

Orașul este sufocat de praf, zgomote (din care domnul Robu a plecat, bine a făcut, la Felix, pe malul lacului cu flori de lotus, chiar sâmbăta trecută), orașul este scena unor accidente aiuritoare, că așa-i stă bine mai nou, Timișoarei, fără câini! City-managerul declară că stăpânește situația. Adică ce? Mizeria?

Profund dezamăgiți, timișorenii neaserviți intereselor de un anumit fel, liberi în conștiință și atitudine, se organizează… Încet, dar sigur! Nicio dictatură nu a rezistat! Nicio dictatură nu este invincibilă. Mai ales cea a imposturii!