Acasă Eveniment Răzvan Hrenoschi: „Strecurătorile de ceai de la Curtea Marii Britanii au fost...

Răzvan Hrenoschi: „Strecurătorile de ceai de la Curtea Marii Britanii au fost făcute în Timişoara”

DISTRIBUIȚI

Industrii creative, meşteşuguri şi produse tradiţionale – în dezbatere la Timişoara

Meşteşugurile sunt un domeniu uitat în ultimul timp. Însă, încet-încet, acestea reîncep să iasă la suprafaţă.

Dacă înainte principalul public pentru obiectele făcute manual era peste graniţe, cam aşa se întâmplă şi în momentul de faţă. Fie că sunt obiecte împletite, hamace împletite, coşuri, ornamente cu flori naturale, ace de pescuit, colivii şi multe altele – toate sunt lucrate manual de către cei pasionaţi şi care cunosc aceste meşteşuguri. În Timişoara are loc în aceste zile prezentarea proiectului Creative Growth – Industriile Creative în judeţul Timiş. Invitaţi de peste hotare şi alte judeţe din ţară s-au întâlnit, la Consiliul Judeţean Timiş, cu persoanele interesate de acest proiect şi chiar cei care produc astfel de „minunăţii”.

 

Cutii de scule, hamace, ace de pescuit…

Costurile pentru a produce manual un obiect sunt destul de mari. Totuşi, nu demult, prin 1997,  la Cooperativa  Progresul din Timişoara se exportau multe astfel de produse lucrate manual. Această cooperativă mai există şi acum. În 1997, strecurătorile de ceai se exportau în Anglia. Se făceau cutii de scule, hamace, ace de pescuit. Acolo şi în alte părţi se fac încă multe minunăţii lucrate de mâna omului, dar, după cum spunea un producător de astfel de lucruri în Arad, meşteşugurile dispar dacă tinerii nu mai sunt doritori să continue această tradiţie. Neag Gheorghe face furcile din lemn în localitatea Avram Iancu prin procese ştiute demult. „Strecurătorile de ceai de la Curtea Marii Britanii au fost făcute în Timişoara de oameni invalizi.  Acest proiect va permite acomodarea noastră cu speranţele Uniunii, aflarea valenţelor adevărate ale acestor tipuri de industrii şi din partea Uniunii. Sunt convins că vom găsi multe alte puncte de colaborare care vor sprijini în continuare aceste industrii creative”, a spus Răzvan Hrenoschi, director la Direcţia de Cooperare şi Informatică din Consiliul Judeţean Timiş. 

Parteneriat între 11 instituţii

Creative Growth este un proiect iniţiat de Consiliul Regional al regiunii Ostsam din Suedia, care vizează dezvoltarea sectorului creativ şi are o durată de 3 ani, pe perioada 2009-2011.  Parteneriatul cuprinde 11 instituţii/organizaţii/universităţi/administraţii publice din România, Suedia, Marea Britanie, Danemarca, Ungaria, Lituania, Italia, Bulgaria, Spania.  Scopul proiectului este de a contribui la creşterea competitivităţii europene şi de a accelera dezvoltarea economică regională prin dezvoltarea sectorului creativ ca un nou domeniu de afaceri şi influenţarea politicii de dezvoltare regională şi locală prin direcţionarea de noi cunoştinţe şi bune practici în procesul de definire a politicilor. Proiectul are activităţi legate de dezvoltarea sectorului creativ ca motor al dezvoltării regionale şi anume studii şi cercetări, analize, schimburi de bune practici şi transfer de know-how.  Proiectul a fost aprobat în cadrul programului european de cooperare interregională INTERREG IV C şi are un buget total dedicat judeţului Timiş de 56.070 euro, din care 85% (47.659,5 euro) sunt asiguraţi de FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională) şi 15% (8.410,5 euro) reprezintă cofinanţarea asigurată la nivel naţional.
 

Comentarii

comentarii