Acasă Actualitate S-a ascuns în TIR, pentru a ieşi din România

S-a ascuns în TIR, pentru a ieşi din România

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un bărbat ascuns într-un spaţiu special amenajat, într-un automarfar încărcat cu textile, care intenţiona să iasă ilegal din România pentru a ajunge în Germania. La Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand s-au prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţenii turci Oktay C., în vârstă de 41 ani şi Kadir T., în vârstă de 50 ani, conducând un TIR înmatriculat în Turcia. Conform documentelor de însoţire, transportau textile pentru o firmă din Germania. În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au verificat automarfarul cu sonda CO2 cu ajutorul căruia s-a detectat un nivel mai ridicat decât cel normal, aspect ce a trezit suspiciuni că în mijlocul de transport ar putea fi ascunse persoane. La controlul fizic al TIR-ului s-a descoperit, în partea superioară, că prelata automarfarului prezintă o tăietură de aproximativ 50 cm, lipită prin interior cu bandă adezivă. S-a efectuat un control amănunţit asupra compartimentului de marfă şi s-a constatat că între marfa transportată, în partea din spate a remorcii exista un spaţiu special amenajat, unde a fost descoperită o persoană de sex masculin. Din verificări, a rezultat că bărbatul ascuns este cetăţean din Palestina şi a declarat că a recurs la această metodă, deoarece nu poseda viză pentru Spaţiul Schengen şi intenţiona să se deplaseze în Germania pentru a-şi găsi un loc de muncă. În cadrul primelor cercetări, şoferii automarfarului au declarat că nu aveau cunoştinţă despre modul cum s-a urcat cel în cauza în vehicul.
Cercetările continuă.

Comentarii

comentarii