Shop By Ionne, noua destinație a stilului unicat din Timișoara, și-a deschis porțile vineri, 28 februarie, în centrul Timișoarei, oferind o experiență vestimentară deosebită. Magazinul, creat de talentata designer Ionela Petrescu, promite să transforme fiecare vizită într-o descoperire a pieselor vestimentare care se potrivesc perfect fiecărui client. Cu o selecție de haine unicat și accesorii rafinate, Shop By Ionne este locul unde fiecare detaliu contează, iar nimeni nu pleacă fără ceva care să i se potrivească mănușă.
,,M-am hotărât să încep această afacere pentru că am simțit nevoia unui astfel de loc și în Timișoara, undeva aproape de noi, în primul rând, deoarece sunt foarte multe femei care nu știu cum să asorteze, nu știu ce le avantajează. Nu știu să combine texturile și croiurile, iar o dorință acerbă de a mea a fost aceea de a le ajuta”, relatează Ionela Petrescu. Shop By Ionne reprezintă mai mult decât un magazin, reprezintă un spațiu dedicat feminității și eleganței, unde fiecare clientă primește sfaturi personalizate.
Pasiunea pentru haine a fost mereu parte din sufletul Ionelei, încă din copilărie. Momentul în care și-a dat seama că această pasiune o va duce departe a fost în facultate, când colegele ei îi admirau fiecare ținută. Încetul cu încetul, a început să-și vândă piesele vestimentare după ce le purta de câteva ori, datorită cererii crescute, transformând astfel moda dintr-o plăcere personală într-un prim pas spre propriul său brand: ,,Colegele de la mine de la facultate își doreau hainele pe care eu le purtam.”, spune aceasta.
Iar, afacerea a pornit odată cu plecarea acesteia într-o călătorie de documentare. ,,Am început să merg în tot felul de țări, pentru a vedea ce aș putea să aduc, și mi-am dorit foarte mult diversitate. Îmi doresc enorm ca oricine intră în magazin să găsească orice, indiferent de forma corpului sau înălțime. Fiecare să poată găsi ceva potrivit”. Această experiență a ajutat-o să înțeleagă mai bine tendințele internaționale, să descopere materiale și croieli inedite și să identifice nevoile reale ale femeilor din diferite culturi. Documentarea a inspirat selecția pieselor din magazin, și a oferit și încrederea necesară pentru a aduce un concept unic în Timișoara, unde moda reprezintă mai mult decât un trend- este o exprimare a personalității fiecăruia.
Un alt aspect important menționat de fondatoarea afacerii este politica magazinului, care pune accent pe potrivirea perfectă a fiecărei haine cu clientul. Nicio piesă vestimentară nu va fi vândută dacă nu avantajează cu adevărat persoana care o poartă. Pentru Ionela Petrescu, nu vânzarea în sine este obiectivul principal, ci ajutarea fiecărei cliente să își descopere stilul și să se simtă bine în propriile alegeri vestimentare. „Chiar și atunci când merg pe stradă și văd o femeie îmbrăcată nepotrivit, primul meu instinct este să îi ofer un sfat. Mai ales, pentru că sunt conștientă de faptul că orice piesă vestimentară este cumpărată cu bani munciți. Atunci de ce să cumperi ceva ce nu te avantajează?”, explică aceasta.
De asemenea, o altă dorință pe care fondatoarea magazinului a reușit să o îndeplinească este crearea unui spațiu primitor, unde cumpărăturile devin o experiență relaxantă. „Mi-am dorit să fac un magazin care să fie destul de intim, să poți savura o cafea, să existe o canapea confortabilă, totul să reprezinte un mediu foarte lejer. Chiar să se poată relaxa femeile, nu totul să fie într-o fugă continuă.” Pe lângă atmosfera specială, Shop By Ionne aduce un concept inovator și în ceea ce privește procesul de vânzare-cumpărare. Ionela Petrescu își dorește să ofere o experiență personalizată, axată pe consiliere, pentru clientele deschise să descopere stiluri și idei noi. Spre deosebire de multe magazine din România, unde interacțiunea cu clientul este minimă, aici accentul cade pe ghidare și pe alegerea pieselor care pun în valoare fiecare siluetă. „Îmi place atât de mult să îndrum femeile și să le fac să se simtă bine în pielea lor, încât simt că mă hrănesc cu asta.”, relatează Ionela Petrescu.
„Abia acum am început să apreciez mai mult momentul în care intru într-un magazin, realizând câtă muncă și organizare stau, de fapt, în spatele fiecărei colecții.”- cu cât gama de haine dintr-un magazin este mai variată, cu atât gestionarea contabilității devine mai complexă. Ionela Petrescu mărturisește că principalele provocări întâmpinate au fost legate tocmai de acest aspect, din cauza numărului mare de modele de haine disponibile în magazin.
„Fetelor, trebuie să umpleți încăperea oriunde ați merge!”- acesta este sfatul pe care Ionela Petrescu îl oferă tuturor femeilor, încurajându-le să își exprime stilul cu încredere și autenticitate. Pentru cele care vor să descopere Shop By Ionne, magazinul se află în centrul Timișoarei, lângă Materna Modern, reprezentând locul perfect pentru cele în căutare de piese vestimentare unicat.