Acasă Actualitate S-a încheiat etapa depunerii de proiecte în cadrul Bugetării Participative a Primăriei...

S-a încheiat etapa depunerii de proiecte în cadrul Bugetării Participative a Primăriei Timișoara

DISTRIBUIȚI

Un număr de 87 de persoane au propus în total 117 proiecte în cadrul programului de bugetare participativă, ”Timișoara decide”, derulat de Primăria Municipiului Timișoara. Dintre aceste propuneri, doar 17 fac parte din campania-pilot destinată cartierelor Fratelia, Ronaț, Polonă și Kuncz, celelalte fiind proiecte pentru întregul oraș.

În ceea ce privește inițiatorii proiectelor, 15 dintre cetățenii care au lansat idei pentru a fi finanțate, au venit cu mai multe propuneri. Nouă inițiatori au propus proiecte și la prima ediție a campaniei de buget participativ, revenind anul acesta cu aceleași propuneri, dar și cu unele noi.

Următoarea etapă constă în analiza tehnică, juridică și financiară a eligibilității tuturor proiectelor depuse, de către Comisia de buget participativ împreună cu aparatul de specialitate al primăriei. Perioada de analiză este programată să se deruleze până în data de 22 mai, dar este posibil ca acest termen să se prelungească, având în vedere numărul mare de proiecte depuse. După comunicarea rezultatelor analizei, cei care nu sunt mulțumiți de rezultate pot depune contestație, în perioada 24-31 mai. 

Procesul de votare pentru lista finală de proiecte eligibile se va desfășura în intervalul 1 iunie – 2 iulie.

Proiectele câștigătoare, maxim 15, vor fi desemnate în urma votului timișorenilor, apoi vor fi incluse în bugetul local și implementate de Primăria Municipiului Timișoara.

”Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și anul acesta în viața comunității și au venit cu propuneri de proiecte care îmbunătățesc viața orașului. Nu putem dezvolta Timișoara fără acest dialog permanent cu timișorenii: fiecare știe cel mai bine ce lipsește cartierului lui și orașului sau cum putem să inovăm în spațiul public. Nu e vorba doar despre creativitatea celor care au venit cu proiecte, ci este și despre asumarea responsabilității împărțirii bugetului local. Practic, atât cei care au propus proiecte, cât și cei care vor alege prin vot ce proiecte să implementăm, decid cum cheltuim o parte din banii din taxele și impozitele plătite de timișoreni”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Bugetul Participativ este un instrument de management deschis, incluziv şi transparent, care permite participarea reală a timișorenilor la guvernarea oraşului, prin propunerea și votarea unor proiecte de interes pentru comunitate.

Noutatea ediției din acest an este că, din bugetul total de 4,2 milioane lei alocată bugetului participativ, suma de 1,2 milioane de lei va fi direcționată către Campania dedicată cartierelor (proiect pilot).

Comentarii

comentarii