Acasă Actualitate S-a stins o altă victimă a diabolicului Paisie!

S-a stins o altă victimă a diabolicului Paisie!

DISTRIBUIȚI

paisieÎn vreme ce la Paris demenții terorismului cu accent islamic ucid vieți (jurnaliști care strigă în forță adevărul, cerut de Iisus Hristos), alte tipuri de terorism, tot împotriva libertății de exprimare, la noi, se manifestă cu ură incredibilă, chiar de către unii oameni ai Bisericii, teroriști, deghizați în haine de ierarhi. Revin, chiar dacă vă va părea obstinant, la un nemernic, pe nume dobândit Paisie. Mare și tare cu cei sărmani, a folosit  sabia, profitând de vârsta titanului ortodoxiei  mondiale, cel care a fost IPSS Nicolae, Mitropolitul Banatului, plecat la cele veșnice. În perioada 2011–2014 a fost zbir, despot, viclean, a făcut averi, a tăiat din moaștele Sfântului Iosif de la Partoș fără milă, a umilit, batjocorit, profitând de un consiliu ales de el, de preoți numiți de el, pe bani, în funcții, pe care și acum are tupeul să-i controleze, deși Banatul are un alt mitropolit, pe IPSS Ioan.
Una dintre cele mai mari ”crime”, desigur, nu fizice, dar psihice și morale, le-a făcut împotriva unor preoți de tradiție bănățeană, i-a scos din biserică în clipa în care, să admitem, s-ar fi pensionat, nu i-a mai lăsat în Casa Domnului, deși erau ctitori de biserici. Între ei, și vor vorbi despre asta, preoții Mițiga  (Catedrala Mitropolitană), Gașpar, Crețu, dar, nu în ultimul rând, Augustin Butaș, plecat spre Cer în seara zilei de Sfântul Ion, pe șapte ianuarie… Acest om cu suflet mare, slujitor la Bisericii Bănățene vreme de 43 de ani, a ctitorit două biserici, una în Bencecul de Jos, alta în Bencecul de Sus. După 2011, tirania lui Paisie avea să-i îmbolnăvească inima, avea să-l umilească până la prăpădire. Soția sa, faimoasa artistă a folclorului autentic Sonia Butaș spune că era atât de trist,  abătut preotul  Butaș (i se interzisese să intre în biserica construită chiar de el), încât inima lui nu a mai rezistat… A plecat spre Cer, umilit de un incompetent, de un uzurpator, un golan.
La înmormântarea sa va participa însuși IPSS Ioan al Banatului, pe care-l rog, din suflet, să o asculte  pe doamna Sonia Vlaicovici Butaș, să o creadă și să-i aline durerea… Atât cât va putea!

Comentarii

comentarii