Acasă Politica S-a terminat sondajul PNL, începe sondajul PSD

S-a terminat sondajul PNL, începe sondajul PSD

337
DISTRIBUIȚI

USL Timiş stabileşte, până pe 30 septembrie, candidaţii la Primăria Timişoara şi CJT

Sondajul comandat de PNL în Timiş pentru stabilirea candidaţilor USL la Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş (CJT) s-a încheiat. Rezultatele sunt ţinute secrete până săptămâna viitoare, anunţă reprezentanţii PNL Timiş. Pe 13 iulie va începe sondajul PSD, care va viza acelaşi lucru. Va urma un sondaj comun, în interiorul Uniunii Social Liberale, care va stabili cei mai buni candidaţi. Rezultatele finale vor fi cunoscute până pe 30 septembrie. „Sondajul făcut de către partenerii noștri din PNL s-a încheiat. Depinde de ce zice Ponta, sondajul nostru poate începe cel devreme pe 13 iulie şi se va încheia după două săptămâni. Suntem în pregătire și avem o serie de localități unde am încheiat propunerile, începând de la consilieri locali și până la viceprimari. Noi sperăm ca după adoptarea legii prin care sunt aleși primarii dintr-un singur tur să găsim înțelegerea împreună cu colegii din alianţă şi să susținem un candidat comun în localitățile în care sunt primarii PDL, pentru a avea asigurat câștigul în aceste localități”, a spus Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş. Social democraţii l-au desemnat pe Bojin pentru preşedinţia CJT şi pe Sorin Grindeanu pentru Primăria Timişoara. Liberalii au venit cu două propuneri pentru ambele instituţii: europarlamentarul Cristian Buşoi şi primarul de Dudeştii Noi, Alin Nica, pentru preşedinţia CJT, iar preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, şi preşedintele PNL Timişoara, Petru Ehegartner, pentru Primăria Timişoara. Partidul Conservator, partener de alianţă al PSD şi PNL, a desemnat-o pe Maria Grapini pentru Primăria Timişoarei şi pe Costel Roman pentru Consiliul Judeţean Timiş.

 

Comentarii

comentarii